Cred ca orice reformator s-a lovit si se loveste la Bucuresti de balaurul cu 7 capete al birocratiei. Are traditia aparatului de partid si guvernamental dintre 1948-89. Functionarul, indiferent de nivel, are pe mana resursele statului, bugetele mari si mici, organigramele.
Are stampile de tot felul, parafe, semnaturi fara de care nimic nu e valabil si nu se misca in tara asta. In raport cu puterea politica, birocratia se bucura de autonomie, niciodata contestata de liderii politici. Sub aparenta de experti, de tehnocrati, de insi cu experienta in manuirea dosarelor, de administratori - functionarii detin puterea reala. Fraierii care se perinda in fruntea ministerelor si agentiilor, a prefecturilor si primariilor, vin si pleaca, dar ei raman in post ca sa asigure continuitatea functionarii statului. Aceasta rezistenta in timp le confera functionarilor influenta de care bucura. Pana sa inteleaga un ministru, un primar, cum merge treaba in resortul lui, este remaniat, vin alegerile si partidul lui trece in opozitie.
Politicianul se bazeaza pe birocratie si din cauza asta nu face reforme, pentru ca ar lovi in aliatul lui, birocratul. Primul lucru pe care ar trebui sa il schimbe ar fi aparatul de stat, administratia. Orice reforma incepe de aici. Asadar politicianul, partidele vorbesc despre reforme ca sa amageasca lumea, sa dea impresia ca se misca ceva. E un dublu limbaj, pentru ca nu face reforme, doar “le vorbeste”.
Intre birocrat si politician este o coabitare, un troc, pentru impartirea resurselor. Birocratia e mai conservatoare decat clasa politica. Dar si unii si altii, politicieni si fct sunt la fel de corupti. Birocratia este o zona reactionara care iubeste imobilismul si periferia cenusie unde sa isi vada de treaba, adica sa faca jocurile si sa adune averi. De inteles de ce nu este doritoare de schimbari. Pe seama acestei scheme, functio
