Romanul de debut al lui Claudiu M. Florian nu a trecut pînă acum neobservat, bucurîndu-se de pildă de atenția lui Dan C. Mihăilescu, „Omul care aduce cartea“. Copilăria în România comunistă, Transilvania multietnică și multireligioasă, relațiile româno-săsești reprezentate nu doar prin ochii copilului, ci de însuși copilul pe sfert sas, pe sfert oltean și pe jumătate giurgiuvean: temele volumului „prind“, iar prozatorul-diplomat (Claudiu M. Florian este în prezent prim-secretar al Ambasadei României din Berna) le tratează cu onestitate și pe alocuri cu umor. Dacă nu au făcut-o deja, criticii literari vor analiza poate stilistica romanului, procedeele auctoriale, perspectiva voit inocentă a copilului care povestește și atuurile ori cusururile ei în economia romanului de față. Toate aceste aspecte merită comentate. Însă dincolo de stil și formă, Vîrstele jocului. Strada Cetății ridică, atît voluntar, cît și, poate, involuntar, probleme de fond despre România de ieri și de astăzi și despre fosta prezență și actuala absență pe scară largă a sașilor transilvăneni din peisajul etnic autohton.
Saşii, limba germană şi Germania Federală
Romanul este unul autobiografic, o literaturizare a propriilor experiențe infantile petrecute în anii ’70, cei în care se trece de la aparentul dezgheț ceaușist la formele tot mai pronunțate ale ceaușismului naționalist, care se vor revărsa apoi în mod absurd în al nouălea deceniu al secolului trecut. Crescut de bunica săsoaică și de bunicul oltean în Rupea, naratorul-copil înregistrează atmosfera perioadei marcate de „Germania“, devenite în imaginația copilului Dingermania și Îngermania. Dingermania vin lucrurile valoroase, de pildă mașinuțele care vor stîrni invidia celorlalți copii, hainele rămase mici ale verișoarelor mai mari ori revistele erotice transformate în peșcheș pentru paznicul CAP-ului. Îngermania pleacă în
