Studiourile Disney au realizat o relansare reuşită a westernului de aventuri prin filmul „Legenda călăreţului singuratic“, cu Johnny Depp în rolul unui indian excentric.

După succesul pe care l-a înregistrat în revitalizarea filmului cu piraţi, odată cu prima serie din „Piraţii din Caraibe“, în 2003, cam aceeaşi echipă, sub egida aceloraşi studiouri Disney, încearcă, după zece ani, acelaşi lucru cu un alt gen cinematografic de mare impact: westernul. Este vorba despre westernul popular, de aventuri, pentru că ultimele decenii au mai marcat filme de succes în alte subgenuri: westernul istoric („Dansând cu lupii“, 1990), psihologic („Necruţătorul“, 1992) etc.

Era însă timpul să se încerce readucerea pe ecran a westernului ca gen de cinema popular, plin de aventuri şi de umor, gen de film care, alături de filmele de capă şi spadă sau filmele cu piraţi, a încântat copilăria a numeroase generaţii de spectatori. Cei cărora li se datorează acest „Lone Ranger“ sunt cam aceiaşi care aduceau pe ecrane, acum un deceniu, „Piraţii din Caraibe“. Este vorba de producătorul Jerry Bruckheimer (care, în general, cam transformă în „aur“ tot ce atinge), de regizorul Gore Verbinski şi de actorul Johnny Depp, aici interpret al indianului Tonto, din neamul comanş.

De la John Reid la Lone Ranger

Desigur că povestea nu e nouă, e chiar bine-cunoscută în mitologia westernului american. Este de fapt o combinaţie între recuzita genului – acţiunea este plasată în Texasul anilor 1860, de după Războiul Civil – şi cea a filmului cu supereroi. Personajul central este un ex-avocat, care asistă la uciderea fratelui său şi devine unicul supravieţuitor al unui masacru pus la cale de o bandă de răufăcători cu relaţii sus-puse.

Pe numele său John Reid, el îşi pune o mască pentru a nu fi recunoscut, îşi mai modifică puţin din concepţiile despre lege şi impunerea acesteia şi îşi