Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectele crizei din consum: malluri care au atras investiţii de 600 mil. € sunt în insolvenţă, închise sau blocate la stadiul de şantier

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Unsprezece centre comerciale a căror construcţie a fost finalizată au ajuns în insolvenţă sau şi-au oprit activitatea, în timp ce alte zece proiecte de malluri au fost blocate după începerea construcţiei şi realizarea unor investiţii pe şantiere de ordinul milioanelor de euro, fără a ţine cont de costul cu terenurile.

Aşa arată un bilanţ provizoriu al crizei din consum ce a lovit piaţa locală de retail în ultimii ani, pre­cum şi al pariurilor prea ris­can­te făcute de o serie de in­ves­titori în imobiliarele româ­neşti.

În iulie 2009, în urmă cu patru ani, britanicul Andrew Stear afirma resemnat: „Cu siguranţă nu am făcut suficientă analiză asupra pieţei din Brăila. Pro­iectul nu atrage suficient de mulţi oameni, iar nivelul preţurilor practicate de retaileri nu co­res­punde puterii de cumpărare a locuitorilor oraşului“.

Acela era anunţul primului lacăt montat pe un centru comercial din România – Armonia Center din Brăila – un proiect care a implicat o investiţie de 45 mil. euro şi care nici până la ora actuală nu a fost redeschis. Lichidatorii judiciari caută cumpărători la 15 mil. euro, o treime din cost, dar investitorii nu se arată.

Aceleaşi probleme – lipsa puterii de cum­pă­rare şi analiza insuficientă a pieţei - i-au de­ter­minat ulterior şi pe alţi dezvoltatori să în­chi­dă uşile mallurilor sau să se protejeze de cre­di­tori prin deschiderea procedurii de insolvenţă.

În alte cazuri, investitori care au început de cele mai multe ori lucrări la malluri în perioada de creştere a pieţei, când părea că orice proiect va fi închiriat şi vândut ulterior la un randament de 7-7,5%, în euro pe an, au oprit construcţia şi au abandonat şantierele pe termen nedeterminat, ducând bilanţul investiţiilor comerciale eşuate la peste 20 de proiecte şi circa 600 de milioane de euro.

Singurele centre comerciale eşuate care au fost vân

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 43 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum 30 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°