Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul maşinilor care circulă pe drumurile naţionale şi care depăşesc tonajul maxim admis este în scădere

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 12 iulie 2013 ·

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a declarat în cursul zilei de ieri că numărul maşinilor de mare tonaj care depăşesc greutatea maximă admisă şi care circulă pe drumurile naţionale este în scădere. Florin Sinescu a spus că acest lucru s-a putut constata în urma unei acţiuni de control care a avut loc timp de 36 de ore pe DN 2, în localitatea Pătrăuţi, unde a fost amplasat cântarul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Suceava. Sinescu a precizat că la aceste controale au participat şi cadre ale poliţiei şi specialişti ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare. Prefectul a precizat că inspectorii ISCTR au verificat 74 de maşini de mare tonaj, din care 21 au fost cântărite. În urma controalelor au fost aplicate trei sancţiuni pentru depăşirea tonajului maxim admis, valoarea acestora fiind de 75.000 de lei. De asemenea, au mai fost aplicate nouă sancţiuni cu o valoare de 28.000 de lei pentru lipsa tichetelor de cântar şi trei amenzi în sumă totală de 11.000 de lei pentru depăşirea timpului de conducere.

„Comparativ cu verificările din perioada anterioară, se constată o reducere a maşinilor care depăşesc tonajul maxim admis de lege. Se pare că agenţii economici au înţeles că trebuie să respecte legea. Facem în continuare un apel către marii transportatori să conştientizeze faptul că este important să respecte prevederile legale cu privire la greutatea maximă admisă pe drumurile naţionale”, a declarat Florin Sinescu.

El a mai adăugat că tot în urma controalelor efectuate în localitatea Pătrăuţi, pe DN2, poliţiştii au aplicat 33 de amenzi la regimul circulaţiei, au reţinut şase certificate de înmatriculare şi un permis de conducere.

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a declarat în cursul zilei de ieri că numărul maşinilor de mare tonaj care depăşesc greutatea maximă admisă şi care ci

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°