Regionalizarea atinge drepturile minorităţilor, iar secuii nu vor lăsa ca pământul lor "să cadă pradă incompetenţei şi urii", l-a avertizat Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) pe vicepremierul Liviu Dragnea. Integritatea Ţinutului Secuiesc va fi apărată prin toate mijloacele nesupunerii civice, se arată într-o scrisoare publicată vineri de către Izsak Balazs, preşedintele CNS. Tot vineri, înaintea venirii vicepremierului la Balvanyos, la un forum pe tema regionalizării, locuitorii din judeţul Covasna au arborat steaguri secuieşti, iar reprezentanţii PPMT au răspândit afişe cu mesaje despre Ţinutul Secuiesc.
"Regionalizarea în România atinge drepturile minorităţilor şi prin aceasta este un subiect de cooperare internaţională şi de securitate european", a atenţionat Balazs, care îi reproşează lui Dragneacă, deşi a afirmat de mai multe ori că "regionalizarea nu va fi făcută pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare", conform Legii 2/1968, "judeţul este alcătuit din oraşe şi comune - unităţi de bază ale organizării administrativ-teritoriale a ţării - în funcţie de condiţiile geografice, economice şi social-politice, etnice şi de legăturile culturale şi tradiţionale ale populaţiei".
"Guvernul dumneavoastră, în cursul procesului de regionalizare, abandonează criteriile avute în vedere de reforma administrativă din 1968, ceea ce nici Nicolae Ceauşescu nu a îndrăznit să facă. Ştiţi din ce cauză nu a îndrăznit? Deoarece prevederea citată a legii şi, în general, legislaţia privind protecţia minorităţilor naţionale în perioada 1945-1989 erau consecinţe ale obligaţiilor internaţionale asumate de România, începând cu cele cuprinse în Tratatul de Pace cu Puterile Aliate şi Asociate şi continuând cu obligaţiile asumate de România ca şi stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, respectiv prin semnarea Actului Final de la Helsinki", argumentează preşedintele C