Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întrebări care adâncesc misterul morţii Mădălinei Manole

Publicat in Glasul Aradului, vineri 12 iulie 2013 ·

S-au scurs trei ani de când cântăreaţa Mădălina Manole a păşit, chiar în ziua în care trebuia să-şi serbeze cea de-a 43 aniversare, în Lumea de Dincolo.

O moarte brutală, care a şocat o ţară întreagă şi a lăsat un gol imens în sufletele celor care au iubit-o, ale celor care au crescut cu melodiile ei.

În urmă au rămas, pe lângă lacrimi nesecate pierdute în inimi chinuite, şi multe întrebări fără răspuns care-i macină, deopotrivă, pe părinţii “Fetei cu părul de foc”, dar şi pe unii specialişti care au urmărit evoluţia cercetărilor în acest tulburător caz.

Inexistenţa unor explicaţii concrete amplifică, după atâţia ani, misterul unei morţi încadrate de Procuratură, în două rânduri, la sinucidere. În tot acest timp, Ion şi Eugenia Manole – părinţii Mădălinei -, încearcă să redeschidă dosarul, vrând să demonstreze că fata lor nu s-a sinucis cu furadan, ci a fost victima unui omor.

1. Ora morţii Mădălinei Manole e neclară. Procurorul consemnează în documentele de la dosar că artista a decedat la ora 2.32. În schimb, medicul care a resuscitat-o pe artistă plasează moartea acesteia cu o oră şi jumătate mai târziu, deci în jurul orei 4.00.

2. Trupul fără viaţă al “Fetei cu părul de foc” a fost descoperit la parterul vilei din Otopeni. Pe pardoseală se scursese, dintr-o rană de la cap, mult sânge. Au fost voci care au spus că rana, cauzată în urma unei simple căderi, nu putea fi atât de profundă şi, prin urmare, sângerarea nu ar fi trebuit să fie atât de abundentă.

3. Iniţial, legiştii au spus, la vremea respectivă, că Mădălina Manole a îngurgitat aproximativ 400-450 ml de furadan, ulterior cantitatea fiind redusă, printr-o explicaţie ştiinţifică, la 250 de ml. Totuşi, unii specialişti, dar şi familia cântăreţei, se întreabă cum a reuşit Mădălina să bea un sfert de litru de furadan, o substanţă deosebit de toxică. Potrivit experţilor, acest

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO România - Olanda 0-3, analizat la GSP Live Special » Alex Barbu a avut invitați de marcă

Gazeta Sporturilor acum o ora
3-0 („optimile” Campionatului European, azi, 19:00) a fost analizat în cadrul a 3 ediții speciale de GSP Live. Invitații lui Alexandru Barbu au fost Leo Grozavu, Raul Rusescu și Dan Alexa. Leo Grozavu

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 28 minute
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 2 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum o ora
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 5 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 7 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Caz șocant la Reșița Trei tineri sunt căutați pentru maltratarea unei pisici. Poliția a deschis anchetă după ce imaginile au devenit virale

Ziua Constanta acum o ora
Caz șocant la Reșița. O pisică maidaneză a fost chinuită de trei tineri, pe motiv că i-a zgâriat. Poliția s-a sesizat după ce imaginile au fost postate pe rețelele sociale. Cei trei tineri ar fi găsit pisica în scara unui bloc. Animalul era hrăn

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 4 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Djokovic trece uşor de Kopriva şi ajunge în turul doi la Wimbledon

Mediafax acum o ora
Jucând cu un suport la piciorul drept după o operaţie minoră în urmă cu mai puţin de patru săptămâni, după ce o ruptură de menisc a pus capăt turneului de la Roland Garros, jucătorul în vârstă de 37 de ani nu s-a confruntat niciodată cu o minge de b

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 8 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/38°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/24°
mie.

13°/16°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°