„Internatul din Rădăuţi”
„Ştiţi, eu am slujit la oaste ca cătană proastă şi în ţimbra noastră erau răgute (recruţi) şi doi feciori de popă şi unul de profesor, dară noi, cătanele, eram tot una şi nu ni spunea nici căprariu’, nici domnu’ laitn’ (locotenent) că am fi mojici şi nu făcea nicidecum deosebire între noi, feciorii de ţărani şi feciorii de domni. Şi aşa m-am gândit că ar trebui să facă şi noul ales director la târnatu’ (internatul) din Rădăuţi, adică să nu se facă deosebire între copiii de ţărani şi între cei de domni, căci banul nostru, al ţăranului, îi tot aşa de bun ca şi banul domnilor, numai cu deosebirea că noi, ţăranii, n-avem lefi grase şi că câştigăm banu’ tare greu şi dacă muncim şi-i băgăm pe băiaţii noştri la târnat, apoi vrem să fie şi ei cătaţi omeneşte şi îngrijiţi şi hrăniţi, căci, dacă poate şi plătim noi ceva mai puţin decât feciorii de domni, atunci să nu uite domnii că târnatu’ capătă multe mii de coroane ajutoare de la ţară şi împărăţie şi aceşti bani tot trebuie scoşi din bir şi de pe spatele noastre”.
„Foaia poporului”, nr. 31 din 16 iulie 1911.
„A fost, cîndva, un parc...”
„Şi a fost, cîndva, la Fălticeni, un parc. Copaci falnici, umbră, aer, mireazmă de tei, un pavilion cochet, bănci, iar în chioşc fanfara cînta. Întîi a venit o dispoziţie pentru prohibirea vînzării de băuturi spirtoase la pavilion, întrucît cheflii strică liniştea bolnavilor din spitalul de-alături. Apoi a venit nepăsarea care a ros chioşcul, a schilodit băncile, a întinat aleile şi a lăsat ciorile, toate ciorile din oraş, să năpădească arborii. Cît despre pavilion, el moare încet, dar implacabil, cu fiecare fereastră care i se răpeşte, cu fiecare scîndură ce i se smulge, lăsat în voia vînturilor şi a...descurcăreţilor”.
„Zori Noi”, Anul XXIII, nr. 6708, Suceava, Vineri 11 iulie 1966.
„Internatul din Rădăuţi”
„Ştiţi, eu
