China, Iran şi Coreea de Nord reprezintă duşmanii reali ai Washingtonului, în următorii zece ani, se arată într-un raport prezentat de Pentagon. Textul face referire la sumele masive investite de către aceste state în creşterea capacităţilor militare şi, în special, a celor nucleare, dar şi la informaţiile despre dezvoltarea arsenalului de rachete balistice al acestora.
Documentul menţionează multiple dovezi de proliferare şi schimb de tehnologii nucleare între aceste ţări, scrie Agerpres. În acest sens, Washingtonul crede că Beijingul, Teheranul şi Phenianul vor fi capabile să dispună de tehnologie ce ar putea să lovească în următorii ani teritoriul SUA. Principalul adversar al Statelor Unite este China, numărul de rachete nucleare terestre chineze care ar fi capabile să lovească SUA se pot extinde la peste 100 de unităţi în următorii 15 ani, se arată în documentul citat.
Textul mai avertizează că Beijingul a anunţat o creştere a cheltuielilor militare în 2013 cu 11,2%. iar, în luna martie, China şi-a majorat cheltuielile pentru apărare cu 10,7%, sau cu 114 miliarde de dolari. Deşi cheltuielile oficiale militare ale Chinei au fost de 106 miliarde de dolari în 2012, dar, în realitate, potrivit Pentagonului, acestea s-au cifrat între 135 şi 215 miliarde de dolari.
Raportul arată că Phenianul a desfăşurat noi rachete balistice intercontinentale Hwasong-13. În acest context, experţii Pentagonului consideră că Phenianul a împrumutat programul de dezvoltare a rachetelor balistice din Iran şi Pakistan.
Ministerul american al Apărării estimează că, deja către 2015, Iranul ar putea efectua teste cu rachete balistice intercontinentale cu rază de acţiune extinsă. 'Iranul are planuri ambiţioase privind dezvoltarea de rachete balistice şi lansări spaţiale; încearcă în continuare să crească raza de acţiune şi precizia arsenalului său de rachete balistice