Integrarea Georgiei şi Moldovei în Uniunea Europeană și problema separatismului pe agenda convorbirilor moldavo-georgiene de la Chișinău.
Aflat în vizită la Chișinău liderul de la Tbilisi Mihail Saakașvili a vorbit despre integrarea Georgiei şi a Moldovei în Uniunea Europană, dar și despre problema separatismului cu care se confruntă cele două țări. Valentina Ursu relateaza de la conferința de presă a celor doi șefi de stat.
Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a spus că discuţia cu omologul său de la Tbilisi a fost consistentă, fiind abordate subiectele de interes comun, inclusiv integrarea europeană şi problema transnistreană:
Nicolae Timofti x Nicolae Timofti „Multe dintre procesele care au loc în ţările noastre, legate de afaceri interne, economie, administrare, justiţie, frontieră şi democraţie, în general, sunt similare. De asemenea, şi în Republica Moldova, şi în Georgia există conflicte îngheţate şi tendinţe secesioniste. Ne-am referit şi la această problemă.”
Preşedintele Republicii Moldova a apreciat evoluţia relaţiilor dintre cele două ţări:
„Comunicarea foarte bună ne dă încrederea că vom şti să valorificăm potenţialul de colaborare. Cooperarea noastră se extinde şi la scară internaţională", a mai declarat Nicolae Timofti.
Ținînd cont de experiența georgiană în lupta cu separatismul, Europa Liberă l-a întrebat pe președintele georgian Mihail Saakașvili dacă are vreun sfat pentru conducerea de la Chișinău, dar și pentru cea de la Tiraspol, în vederea reîntregirii Moldovei. Mihail Saakașvili:
Mihail Saakashvili x Mihail Saakashvili „Noi am avut probleme în Abhazia şi Osetia de Sud. La fel ca în regiunea transnistreană, acolo s-au schimbat liderii, dar lucrurile au devenit mai grave. Federaţia Rusă nu este interesată de rezolvarea conflictului, ci de adâncirea lui. Soluţi