Un număr de 37 de candidaţi din judeţul Alba au promovat BACALAUREATUL după soluţionarea contestaţiilor, iar promovabilitatea a crescut de la 62,22 la sută la 63,41 la sută, un candidat notat iniţial cu 5,55 la Informatică primind 9,70 după reevaluare.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, Dorin Sandea, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că 37 de candidaţi au promovat BACALAUREATUL după soluţionarea contestaţiilor în judeţul Alba, iar promovabilitatea a crescut de la 62,22 la sută la 63,41 la sută.
Sandea a spus că din cele 898 de contestaţii depuse, 596 au fost respinse, iar 302 au fost acceptate, nota fiind modificată.
Potrivit sursei citate, în total în cazul a 216 lucrări nota a crescut, şi pentru 86 de lucrări notele au fost scăzute.
Cea mai mare mare diferenţă între nota iniţială şi nota după contestaţii este în cazul unui elev de la Liceul "Horea, Cloşca şi Crişan" din Abrud, care după recorectare a obţinut la Informatică nota 9,70, faţă de 5,55, cât luase iniţial, reprezentanţii ISJ spunând că este vorba despre o eroare în interpretarea baremului.
În judeţul Alba, au participat în acest an la examenul de bacalaureat 3.113 elevi, iar dintre aceştia 62,22 la sută au reuşit să promoveze înainte de soluţionarea contestaţiilor. Doar doi candidaţi din judeţ, de la colegiile "Horea, Cloşca şi Crişan" din Alba Iulia şi "Lucian Blaga" din Sebeş, au obţinut media 10.
În 2012, procentul de promovabilitate la bacalaureat a fost în judeţul Alba, înainte de soluţionarea contestaţiilor, de 47,44. Ulterior, după soluţionarea contestaţiilor promovabilitatea a crescut la 49,97 la sută. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »