La sfârşitul acestei săptămâni în Cajvana vor fi organizate Zilele Oraşului. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local din Cajvana şi se va desfăşura în perioada 13-14 iulie. Deschiderea oficială a Zilelor Oraşului Cajvana va avea loc mâine, de la ora 15:00, după care participanţii vor putea să asiste la un program folcloric susţinut de fanfara Todireşti, pe scena amplasată în centrul oraşului. Începând cu ora 16:00 va începe un spectacol folcloric susţinut de grupuri şi ansambluri de muzică populară din mai multe localităţile ale judeţului Suceava. De la ora 20:00, pe scena din centrul oraşului va urca Ansamblul „Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, după care va avea loc spectacolul susţinut de Călin Brăteanu şi formaţia „Rekord”, iar de la ora 23:00 va fi organizată o discotecă în aer liber.
A doua zi a manifestărilor va începe de la ora 12:00, cu inaugurarea „Centrului de servicii publice”, iar de la ora 14:00 va debuta un spectacol de muzică populară. De la ora 18:00, participanţii la Zilele Oraşului Cajvana vor putea asista la un spectacol susţinut de Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, iar apoi, de la ora 20:00, vor avea loc concertele de muzică populară ale ansamblurilor „Vatra” din Botoşani şi „Vinţana” din judeţul Alba.
Ziua de duminică se va încheia cu un concert susţinut de interpreta Anda Adam, de la ora 21:00, şi cu un foc de artificii.
La sfârşitul acestei săptămâni în Cajvana vor fi organizate Zilele Oraşului. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local din Cajvana şi se va desfăşura în perioada 13-14 iulie. Deschiderea oficială a Zilelor Oraşului Cajvana va avea loc mâine, de la ora 15:00, după care participanţii vor putea să asiste la un program folcloric susţinut de fanfara Todireşti, pe scena amplasată în centrul oraşului. Începând cu ora 16:00 va începe un spectacol folcloric susţinut d