Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu dar şi cel al oraşului Beclean, Nicolae Moldovan au fost invitaţi la începutul lunii iulie să facă parte din delegaţia României condusă de ministrul Dan Şova în China. Delegaţia a luat parte la un simpozion pe tema administraţiei publice locale în oraşul Chongqing - Reuniunea liderilor locali din China şi Europa Centrală şi de Est. În anul 1984 în zona în care a apărut această metropolă era un orăşel cam cât Becleanul -AA+A
Primarul Bistriţei a vizitat un oraş din China cu 31 de milioane de locuitori. El a participat la Reuniunea liderilor locali- ECE, 2013 „ A fost vorba de o întâlnire la nivel guvernamental pe teme de administraţie publică locală la care au luat parte 16 ţări din Europa Centrală şi de Est dar şi 16 provincii din Republica Populară Chineză. Au fost trei zile de discuţii, întâlniri şi prezentări, dar şi câteva conferinţe. Într-una din zile a venit şi premierul Victor Ponta care a făcut chiar o prezentare a ceea ce înseamnă România şi din punct de vedere administrativ, iar prezenţa domniei sale acolo a fost o bilă albă pentru delegaţia noastră, pentru că un lucru este cât se poate de clar – cu Republica Populară Chineză nu poţi să ai relaţii economice, nu poţi să faci afaceri de anvergură dacă nu ai o relaţie amiabilă din punct de vedere politic”, a explicat Ovidiu Teodor Creţu.
Scopul vizitei în China?
Răspunsul la întrebare l-a dat tot primarul Creţu: „ Scopul acestei vizite a fost a fost acela de-a prezenta gazdelor toate posibilităţiile investiţionale în România, în administraţiile publice locale, acelaşi lucru fiind făcut şi de partea chineză, adică cele 16 regiuni autonome şi-au prezentat şi ele proiecte care aşteaptă finanţarea”, a mai spus primarul Creţu.
„ A fost o experienţă extraordinară, una care te impresionează. Trebuie să mergeţi acolo, asta pentru a înţelege