Blackberry se pregăteşte de lansarea unui nou smartphone cu ecran tactil bazat pe sistemul de operare BB10. Terminalul este A10, practic, o versiune mai mare a vârfului de gamă Z10 şi tocmai a apărut în imagini spion, potrivit SlashGear.
Mai mult, alături de poze au apărut şi specificaţiile tehnice ale telefonului cu nume de cod Aristo. Potrivit informaţiilor obţinute de cei de la BGR.com, viitorul telefon al Blackberry va rula versiunea 10.2.0.552 a sistemului de operare BB10 şi va avea un ecran Super AMOLED de cinci inci, cu rezoluţie 1280x720.
Smartphone-ul ar putea fi dotat cu un procesor cu două nuclee şi ar dispune de procesor grafic separat. Memoria internă ar putea fi de 2GB de RAM, iar smartphone-ul A10 ar fi destinat amatorilor de jocuri.
În ceea ce priveşte designul, canadienii de la Blackberry nu au deviat foarte mult de la aspectul Z10, însă cei de la BGR.com susţin că carcasa este ceva mai rafinată.
Alături de informaţiile despre A10 au apărut şi detalii despre Blackberry 9720, un telefon similar Q10, ce va avea o tastatură QWERTY, dar şi un ecran tactil. Se spune că 9720 este echivalentul cu BB10 al smartphone-ului 9700.
Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“