Existenţa acestui castel din Provenţa este de-a dreptul miraculoasă. Vechea familie nobiliară Adhemar, care s-a evidenţiat în timpul cruciadelor, avea să construiască o fortăreaţă la Grignan. Primele eforturi de construcţie a castelului au fost consemnate în secolul al XIII-lea. Din edificiul de început, a mai rămas un “castelaş”, situat la intrare, restaurat destul de bine, în spiritul epocii, de Viollet-le-Duc. În jurul anului 1500, Gaucher Adhemar şi fiul său, Ludovic, transformă vechea fortăreaţă cu rol de apărare într-un castel de... plăcere. Frumoasa faţadă sudică, numită şi faţada Francisc I, fără îndoială exista pe vremea regelui francez, care, în drumul său către Paris – venind din Marsilia, unde avusese loc nunta fiului său, viitorul rege Henric al II-lea, cu Catherina de Medicis, face un popas la Grignan.
După moartea lui Ludovic Adhemar, în 1559, Grignan avea să treacă în posesia unei alte familii provensale, Castellane, căci fostul proprietar nu avusese moştenitor direct. Acest Castellane este strămoşul lui Francisc de Grignan, căsătorit cu Francois-Marguerite de Sevigne. Despre Francisc de Grignan se ştie că a avut, la un moment dat, titlul de “vice-rege al Provenţei”. Francisc de Grignan face ample lucrări de restaurare a castelului, care, spre sfârşitul veacului al XVII-lea devenise o ruină. După moartea acestuia, în 1714, fiica lui, Pauline, este nevoită să vândă proprietatea, care intră în posesia contelui de Muy, care la rândul său îl închiriază, pentru a obţine fondurile necesare unei vieţi decadente, în anturajul regelui, la Versailles. Mai târziu, moştenitorul său va fi nevoit să emigreze, fugind de revoluţionarii lui Robespierre. Aşa cum s-a întâmplat şi cu alte castele, în epocă, şi acesta a fost vandalizat, mobila lui fiind vândută.
Urmează un şir întreg de noi proprietari. Primul care îl cumpără, făcând minime eforturi de r