Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii, mereu surprinzători! O FEMEIE DE SERVICIU din Timișoara a luat MASTERUL ÎN INGINERIE ROBOTICĂ

Publicat in 7Est, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Viorica Paşcalău este probabil femeia de serviciu cu cele mai aprofundate studii din România. Ea este deținătoarea nu doar a unei diplome de licență, ci și a uneia de master. Și nu într-un domeniu oarecare, ci în inginerie robotică! Povestea femeii este relatată de cotidianul „Adevărul”, care a publicat un articol pe această temă în ediția locală din Timișoara.

„Viorica Paşcalău are diplomă de inginer şi master în sisteme robotice. Pentru slujba pe care o are, anii de cursuri şi laboratoare sunt însă inutili”, scrie „Adevărul”. În 1985, după ce a absolvit Liceul Economic, cu specializare în alimentaţie publică, actuala femeie de serviciu cu master s-a angajat la Universitatea Politehnica, pe post de cofetar-patiser, la cantina unităţii. „Puteam să mă duc la restaurante, dar se pleca toată vara la mare, iar eu eram proaspăt măritată. Aşa am ales un post stabil”, îşi aminteşte Viorica. Cu suişuri şi coborâşuri în profesie, femeia a ajuns administrator la cantina de la UVT. Ulterior însă, avea să fie „retrogradată”.

„În 1999, s-a desfiinţat cantina iar postul meu nu mai exista. Mi s-a propus să trec pe postul de îngrijitoare, cu promisiunea că se va înfiinţa o cantină la căminul de la Facultatea de Drept”, povesteşte femeia. Un an mai târziu, Viorica Pașcalău şi-a propus să îşi consolideze studiile şi aplicat pentru facultate. „Când am aflat că se poate intra pe dosar şi fără examene, am aplicat la UPT, la Inginerie Managerială Tehnologică. Am intrat prima din an, cu media mea de la Bac”, își aduce aminte eroina articolului din „Adevărul”.

Timp de cinci ani, femeia ducea o viaţă dublă. La lucru mătura, ştergea praful şi podeaua, în timp ce la facultate învăţa ingineria maşinilor tehnice. „M-am descurcat. Laboratoarele, la care prezenţa era obligatorie, se desfăşurau după-masa, după ce terminam serviciul. Atunci lucram la un cabinet ps

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Tulcea. MApN: „Semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”. Contactul radar, pierdut la 6 km în interiorul spațiului aerian românesc

HotNews acum 31 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, informează News.ro. „Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, l

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 25 minute
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Bosnia: Ministrul Securităţii, arestat pentru presupuse fapte de corupţie

News.ro acum 33 minute
Şapte persoane, inclusv ministrul bosniac al Securităţii, Nenad Nesic, au fost arestate joi sub acuzaţiile de crimă organizată, inclusiv spălare de bani, abuz în serviciu şi acceptare de mită, a anunţat procuratura de stat într-un comunicat, potrivi

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum o ora
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 4 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 3 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 26 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°