Am scris şi aici şi am mai spus în diverse alte locuri că Relu Fenechiu n-avea ce să caute în guvern dacă se ţineau procurorii după el. Nu că l-aş fi considerat vinovat înainte de a se fi pronunţat tribunalul, dar nu e cazul să pui în guvern pe cineva care are probleme de rezolvat cu justiţia. Şi primul care ar fi trebuit să spună că nu e cazul să devină ministru pînă nu-şi limpezeşte treburile astea ar fi fost Relu Fenechiu însuşi. Pretextul cu prezumţia de nevinovăţie merge la persoane, dar cînd e vorba de inşi care capătă demnităţi publice în timp ce sînt cercetaţi penal nu mai funcţionează. Un ministru puricat penal, chiar dacă e vorba de acuzaţii pentru fapte petrecute înainte de a fi ajuns ministru, îşi dă demisia. pentru a nu fi nici măcar bănuit că şi-ar putea folosi funcţia ca aibă parte de o judecată mai blîndă. Admit însă că Relu Fenechiu şi-o fi închipuit pînă în ultima clipă că e nevinovat, la fel cum zice şi acum. Dar preşedintele PNL-ului trebuia să-l trimită în guvern? Iar Victor Ponta trebuia să-l accepte în cabinetul său? Pe ce au mizat toţi trei? Că poate Relu Fenechiu scapă basma curată? Însă ca onorabilitate, chiar dacă Fenechiu se alegea fără condamnare, cum poţi băga în guvern pe cineva care a făcut bani păcălind statul cu transformatoare vechi pe care le-a vîndut la preţ de trasformatoare noi? Admit că principalul vinovat nu e cine vinde, ci prostul care cumpără, dar îl pui ministru pe unul care profită de prostia reprezentanţilor statului? Admit ipoteza peneliştilor care susţin că asta e „justiţia lui Băsescu”, dar dacă aveau bănuieli că justiţia acţionează la ordin, de ce au ieşit în faţă cu unul ca Fenechiu? Din masochism? Aş înghite şi reversul medaliei, că dacă Fenechiu a fost condamnat, asta e dovada că USL n-a pus mîna pe justiţie. Dar trebuia ca România să păţească ruşinea ca un ministru în funcţie să fie condamnat, pentru