Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin şase morţi şi 30 de răniţi în urma accidentului feroviar din Franţa

Publicat in Antena 3, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Accidentul feroviar dintr-o gară în apropiere de Paris s-a soldat cu şase morţi şi 30 de răniţi dintre care 8 în stare gravă, conform unui bilanţ provizoriu dat vineri noapte de premierul francez Jean-Marc Ayrault, care s-a deplasat la locul catastrofei, relatează AFP, conform Mediafax.

"Bilanţul este în prezent de 6 morţi şi 30 de răniţi dintre care 8 în stare gravă", a declarat Ayrault, adăugând că au fost "toţi internaţi în spitalele din regiunea pariziană",

"Astăzi, este imposibil de dat o informaţie" cu privire la cauzele acestui accident, a declarat acesta pentru presă, amintind că trei anchete sunt în curs şi că autorităţile vor informa populaţia cu "cea mai mare transparenţă".

Conform unui responsabil al echipelor de salvare niciun copil nu se afla printre persoanele decedate în cursul serii, Căutările pentru eventuale alte victime continuau în cursul nopţii.

Accidentul s-a produs în jurul orei 15:15 GMT (18:15, ora României) în gara Bretigny-sur-Orge, la sud de Paris. Trenul, care transporta în jur de 370 de persoane între Paris şi Limoges (centru) s-a rupt în două dintr-un motiv încă necunoscut intrând cu mare viteză în gară, în plină oră de vârf la sfârşitul după-amiezii, conform unei surse din cadrul poliţiei.

Preşedintele companiei de transporturi feroviare SNCF, Gullaume Pepy, i-a omagiat vineri pe conductorii "care au reuşit să oprească trenul şi să evite ca acesta să se ciocnească cu un alt tren care venea din sens invers", într-o scurtă declaraţie de presă de la faţa locului.

"Deraierea a avut loc în dreptul unui schimbător, cu 200 de metri înainte de gară", a declarat acesta, precizând că "atunci când se produce o deraiere, problema este fie la roţi, fie la calea ferată".

Conform ministrului Transporturilor, Frederic Cuvillier, aflat de asemenea la faţa loc

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 12 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 13 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 12 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 4 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 6 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°