Cel puţin 38 de persoane au fost ucise vineri seară într-un atentat sinucigaş care a vizat o cafenea din Kirkuk, în nordul Irakului, conform medicului legist Chakour Ahmed Ibrahim.
Atentatul, în care alte 25 de persoane au fost rănite, a fost realizat de un kamikaze care purta o centură cu explozibil şi a avut loc la ora locală 22:30 în cartierul Wahd Hozeran, în timp ce oamenii se aflau pe străzi după o zi de post pentru Ramadan, conform surselor medicale şi din cadrul poliţiei.
Sute de persoane s-au grăbit la morgă în căutarea rudelor dispărute, în timp ce forţele de ordine au împânzit străzile, a declarat doctorul Ibrahim, responsabil de la morga principală din Kirkuk, oraş aflat la 240 de kilometri de Bagdad.
Acest atentat ridică la 260 numărul persoanelor ucise în acte de violenţă în Irak de la începutul lunii, conform unui bilanţ stabilit de AFP.
Mai devreme în cursul zilei, nouă persoane, printre care un general al poliţiei, au fost ucise în atacuri ce au vizat în special forţele de securitate, la o zi după o serie de violenţe care s-au soldat cu 56 de morţi, conform surselor din securitate şi medicale.
Cuvinte cheie:ramadam, atentat, irak
Cel puţin 38 de persoane au fost ucise vineri seară într-un atentat sinucigaş care a vizat o cafenea din Kirkuk, în nordul Irakului, conform medicului legist Chakour Ahmed Ibrahim.
Atentatul, în care alte 25 de persoane au fost rănite, a fost realizat de un kamikaze care purta o centură cu explozibil şi a avut loc la ora locală 22:30 în cartierul Wahd Hozeran, în timp ce oamenii se aflau pe străzi după o zi de post pentru Ramadan, conform surselor medicale şi din cadrul poliţiei.
Sute de persoane s-au grăbit la morgă în căutarea rudelor dispărute, în timp ce forţele de ordine au împânzit străzile, a declarat doctorul Ibrahim, responsabil de la morga principală