Alegerea între principiul teritorial şi cel al apărării drepturilor omului nu este echivalentă cu alegerea între o strategie de extindere şi una de închidere între anumite graniţe predefinite.

Mi se pare foarte interesantă diferenţa dintre modul în care s-au format Statele Unite şi cel în care se formează Uniunea Europeană.

Pentru a include un număr cât mai mare de state în proiectul iniţial, fondatorii Uniunii americane au renunţat la principiul „all men are created equal" („toţi oamenii sunt creaţi egali”), fiindcă altfel statele sclavagiste ar fi refuzat să facă parte din proiect. Cu alte cuvinte, principiul teritorial a prevalat asupra drepturilor omului.

Nu vreau să spun prin asta că principiul apărării drepturilor omului nu este un principiu fondator al Statelor Unite - ci doar că este un principiu fondator secund: unul foarte important, dar care poate fi trecut cu vederea dacă circumstanţele o cer.

Asta e într-un fel "păcatul originar" al Americii: că pentru Uniune există raţiuni superioare celei a apărării drepturilor omului. Asta se vede şi ulterior, în expansiunea spre vest, sud şi nord - şi se vede şi acum, în „războiul" împotriva drogurilor sau în cel împotriva terorismului. Ori de câte ori interesele Statelor Unite o cer, principiul apărării drepturilor omului e pus în penumbră. (Încă o dată: drepturile omului nu sunt anulate, ci doar „bemolate"; ele rămân în prim plan, dar pe o poziţie secundară.)

Prin contrast, Uniunea Europeană s-a format şi se extinde pornind de la primatul drepturilor omului: dacă un stat nu respectă standarde minime de protecţie a drepturilor omului, el nu poate spera să devină membru al Uniunii. Practic, în cazul Uniunii Europene vorbim de primul stat multinaţional din istorie care s-a construit şi se extinde teritorial pornind exclusiv de la principiul apărării drepturilor omului.

Ne putem într