Romanii cred ca elevii sunt principalii vinovati de rata de promovare scazuta la bacalaureat, dar si ca ar fi mai bine sa avem detinatori de diplome de bacalaureat mai putini, dar mai bine pregatiti sau ca anul acesta s-a fraudat mai mult decat anul trecut, arata un sondaj IRES.
Examenul de Bacalaureat din acest an a fost marcat de numeroase acuzatii de frauda, spaga, scandal, ancheta sau proasta organizare, iar nivelul subiectelor a fost criticat, nu putini fiind cei care au spus ca el a fost in mod deliberat coborat pentru a fi alimentate "fabricile de diplome universitare".
In acest context, Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie - IRES a realizat un studiu cu privire la desfasurarea examenului si rezultatele obtinute in sesiunea iunie-iulie, care a vizat identificarea perceptiilor publice, investigarea modului in care populatia se raporteaza la sistemul educational din Romania, identificarea factorilor pe care populatia ii indica drept generatori ai rezultatelor scazute obtinute la nivelul intregii tari, precum si pozitionarea cetatenilor fata de fraudarea bacalaureatului, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com.
Toate aceste elemente au fost analizate comparativ cu studiile similare realizate in iulie 2011 si iulie 2012,
Astfel, ca principali vinovati pentru faptul ca doar jumatate dintre absolventi au luat bacalaureatul sunt considerati elevii insisi (44%), pe locul doi clasandu-se sistemul educational (16%), profesorii (14%) si parintii (11%).
Totodata, principala explicatie pentru cresterea ratei de promovare ar fi mai buna pregatire a elevilor (38%), urmata de faptul ca subiectele au fost mai usoare (17%) si fraudare-dare de mita (9%).
82% dintre respondenti considera ca este bine ca bacalaureatul sa fie promovat de elevi mai putini, dar mai bine pregatiti, si doar 14% co