O tânără de 20 de ani, din Bosanci, gravidă în luna a şaptea, a ajuns joi seară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, după ce s-a intoxicat cu medicamente, în încercarea de a-şi pune capăt zilelor.
Femeia a recurs la acest gest extrem pe fondul unei depresii induse de modificările hormonale produse de sarcină, spun medicii, care nu exclud apariţia unor complicaţii atât în ceea ce priveşte starea de sănătate a mamei, cât şi cea a copilului.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul urgentist Tiberius Brădăţan, a declarat ieri că tânăra a înghiţit câteva zeci de comprimate de Paracetamol, însă a regretat imediat gestul pe care l-a făcut, motiv pentru care s-a prezentat singură la spital.
Pacienta a fost stabilizată, după care a fost internată la secţia Medicală, pentru investigaţii şi tratament de specialitate.