Cumva a fost ciudat. Decizia, in sine, a fost grea, dar a fost a naibii de rapida. Am petrecut doua saptamani in Irlanda de sarbatorile de iarna (Craciun/Revelion) ale anului 2007. La inceput de ianuarie 2008 m-am intors la munca de project manager la GSP. In februarie eram deja hotarat. Pe 25 martie am aterizat, doar cu bilet dus, in Dublin.
Si iata-ma acum, dupa 5 ani, tot in Dublin. Ar fi atat de multe de spus si de scris, si probabil am spus si scris atatea, anii astia. Cand imi aduc aminte insa de perioada de inceput, sau chiar de asteptarile pe care le aveam inainte sa ajung aici, imi vine in minte un sentimente de naivitate, dar ma inconjoara si un sentiment de incredere.
Naivitatea e legata de faptul ca atunci, la inceput, credeam ca daca dupa 2-3 ani voi fi inca aici, atunci nimic nu are cum sa ma mai intoarca in tara. Adevarul de acum este ca niciodata, dar niciodata nu poti stii. In anii astia multi amici sau prieteni m-au intrebat sau mi-au spus: “ai de gand sa ramai toata viata in Irlanda, gata, te-ai stabilit acolo, nu-i asa?“.
Prieteni buni, niciodata nu poti sti: la inceput de 2008 nu era inca raspandita criza economica, in plan mental si social, in toata lumea. Acum e. Incertitudinea e oarecum mare, desi uneori crezi ca viata ta e sigura. Sigur ca daca nu mai ai nimic in tara in care ai ajuns, cumva te intorci de unde ai plecat, fiindca acolo ai casa ta (teoretic), ai familia, e mediul tau cu care esti obisnuit (inca).
Dar nu e vorba doar de situatia economica. E vorba si de viata, in general. Multe se schimba sau se transforma in cinci ani. Poate vrei sa pleci din Irlanda in Spania, sau din Irlanda in Norvegia. Asa ca la intrebarea amicilor mei am zambit mereu si am raspuns: “nu stiu“.
Mai departe. Vreau sa va spun ceva – unii nu ma vor intelege, altii poate da. Eu ma inteleg – si asta conteaza pentru mine: eu nu ma sim
