Deputatul PDL Elena Udrea a scris pe un site de socializare că USL a făcut din România singura ţară europeană în care un ministru a fost condamnat penal, obţinând astfel “încă o performanţă”.
“USL obţine încă o performanţă: a făcut din România singura ţară europeană în care un ministru a fost condamnat penal. Mulţumim, USL! Ce credeţi că ar mai putea urma?”, se întreabă Elena Udrea.
Curtea Supremă l-a condamnat vineri după-amiază pe Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistraţi al Curţii Supreme.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri, imediat după condamnarea lui Relu Fenechiu, că va prelua interimatul la Ministerul Transporturilor. Prim-ministrul aşteaptă luni o nouă propunere din partea PNL.
Conform legii, interimatul poate fi asigurat pe o perioadă de maximum 45 de zile. La scurt timp după anunţarea sentinţei de către Curtea Supremă, Victor Ponta a declarat, la România TV, că Relu Fenechiu a fost unul dintre cei mai eficienţi miniştri în cele şase luni de mandat.
„Nu imi pare rău că l-am numit ministru, în cele şase luni a fost unul dintre miniştri cei mai eficienţi, şi îmi pare rău să pierd un ministru ca el. Am vorbit doar cu Relu Fenechiu şi cu vicepremierul“, a declarat premierul.
Acesta a mai spus că în cel mai scurt timp aşteaptă o nouă propunere de ministru al Transporturilor din partea PNL. Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă: Relu Fenechiu, la un pas de sentinţă. Pledoariile finale, pe 4 iulie 2013 Curtea Supremă a judecat miercuri un nou termen în dosarul „Transformatorul” în care ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este acuzat că ar fi cumpărat transformatoare vechi pe care le-ar fi vopsit şi apoi le-ar fi vândut societăţii Electrica Moldova. Instanţa Supremă a anunţat că