Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVZ CHIŞINĂU. Băncile comerciale își revin după loviturile din prima jumătate a anului

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale, dă asigurări că sectorul bancar este sub control şi chiar există semne bune.

Sistemul bancar din Republica Moldova a fost zdruncinat de pierderile record de 300 milioane de lei anunţate de Banca de Economii (BEM) la sfârşitul anului 2012, după ce banca a acordat credite neperformante de 1,4 miliarde de lei unor întreprinderi de stat. Nici scandalul de la Moldova Agroindbank (MAIB), în care şapte companii sunt acuzate că au intrat în mod fraudulos în posesia a circa 30% din capitalul social al băncii, n-a făcut prea bine sistemului bancar.

Cu toate că privită din afară situaţia pare a fi dezastruoasă, Dorin Drăguţanu, Guvernatorul Băncii Naţionale, dă asigurări că sectorul bancar este sub control. Ba chiar există şi semne bune, în ultimii trei ani depozitele de la persoanele fizice au crescut, numărul creditelor acordate de asemenea, iar ratele dobânzilor sunt relativ stabile sau chiar în scădere. „Rata dobânzii în lei la credite a scăzut. Dacă în mai 2009 era de circa 25% acum este 12,4%-12,6%. În era scumpirilor, când toată lumea vorbeşte de scumpiri la orice, doar creditele în lei se ieftinesc. Sectorul bancar a înregistrat o descreştere la nivel de active şi la nivel de credite în criza din 2009 atunci când economia a scăzut cu 7,1%, inflaţia era zero, iar deficitul bugetar era foarte înalt”, a mai spus Drăguţanu.

Depozite în creştere la BEM

Şi situaţia la BEM se îmbunătăţeşte, oamenii au încredere în bancă în ciuda rezultatelor slabe. Astfel, în perioada mai-iunie, s-au înregistrat creşteri de depozite de la persoanele fizice. Asta după ce în lunile februarie-martie de la bancă au fost retrase depozite în sumă de peste 1 miliard de lei, peste 25% din depozitele persoanelor fizice. Multe persoane şi-au retras depozitele înainte de termen şi au pierdut dobânda la care aveau dreptul, au pierdut ven

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 22 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°