I

Cum dintre spini răzbate-n lume crinul

balsam împrăştiind în jur mirosul,

ivirea ta împrăştie veninul

din trupul meu letargic-păcătosul.

Suflarea ta-i mai dulce decât vinul,

prin ea respiră tainic chiparosul,

înveşmântând cu iedera suspinul

şi-adulmecând cu adevăr frumosul.

Colina de argint se-ntredeschide,

cu mirt împodobindu-ne-nceputul,

iar buzele de dragoste avide

aşază peste lacrimă sărutul.

Un paradis de rodii şi mireasmă

deasupră-ne fiind catapeteasmă.

II

Cine-i această frumoasă mireasă?

Iezere scapără-n ochii-i cuminţi,

Struguri de aur pe umeri se lasă,

sânii de fildeş - rotunzi şi fierbinţi!

O, de-aş vedea-o la mine acasă,

via aş vinde pe câţiva arginţi,

pacea ar curge atunci mătăsoasă,

blând răstignită pe aripi de sfinţi.

Tare-i iubirea asemenea morţii,

flacăra ei e un fulger din cer!

Cine dezleagă nescrisul mister

care colindă grădinile zării?

Ramuri de mirt peste marginea porţii

înmiresmează sărutul cântării.

III

„Mâncaţi şi beţi, prieteni, vă umpleţi de iubire!’’

Grădina-i spintecată de glas răscolitor,

în lectica-i de aur neprihănitul mire

prin smirnă şi tămâie alunecă uşor.

Cu miruri aromate se spală pe privire,

îşi face tron de nuntă din cedrul roditor.

Priviţi-l de aproape! Demonic şi subţire

cum trece-nchis în purpuri încoronat cu flori!

În mijlocul grădinii izvoare se îngână,

miresme se revarsă din vase de argint,

se răcoreşte ziua ieşind din labirint,

arbuşti îşi moaie trupul în tainice peceţi.

La nunta ne-ncepută ţâşneşte o fântână:

„Mâncaţi şi beţi, prieteni, de dragoste fiţi beţi!”