Peste 2 milioane de ţigarete de contrabandă au fost descoperite la percheziţii într-un depozit clandestin din Ilfov, iar prejudiciul în acest caz depăşeşte 700.000 de lei, informează vineri printr-un comunicat Poliţia Capitalei.
"Poliţiştii bucureşteni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - Sector 3, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale - Sector 3 şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale - DGPMB percheziţionează un depozit din judeţul Ilfov. Peste 2.200.000 de ţigarete de contrabandă au fost descoperite până la acest moment de poliţiştii bucureşteni", relevă sursa citată.
În fapt s-ar fi introdus în ţară cantităţi importante de tutun vrac provenit din Bulgaria, care mai apoi era ambalat şi comercializat atât pe teritoriul României, cât şi în afara ţării, fără a se plăti către bugetul consolidat al statului taxele aferente.
În urma acestei activităţi infracţionale bugetul consolidat al statului român ar fi fost prejudiciat cu peste 700.000 de lei.
Cercetările vor fi continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor de la sector 3 pentru evaziune fiscală şi deţinere a mai mult de 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal şi contrabandă, transmite Agerpres.
Peste 2 milioane de ţigarete de contrabandă au fost descoperite la percheziţii într-un depozit clandestin din Ilfov, iar prejudiciul în acest caz depăşeşte 700.000 de lei, informează vineri printr-un comunicat Poliţia Capitalei.
"Poliţiştii bucureşteni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - Sector 3, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale - Sector 3 şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale - DGPMB percheziţionează un depozit din judeţul Ilfo