Prinţul Paul a dat în judecată Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA şi Ministerul Transporturilor, cerând în instanţă restituirea în natură a suprafeţei de 28.780 de metri pătraţi şi obligarea Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie “Cantacuzino” la restituirea în natură a 28.590 de metri pătraţi din imobilul de 268.764 metri pătraţi, cunoscut ca Ferma Regala Băneasa. De asemenea, Prinţul Paul a solicitat, în situaţia în care restituirea terenurilor în natură nu este posibilă, obligarea pârâţilor la acordarea unor imobile de aceeaşi valoare în compensare sau acordarea de măsuri reparatorii.
“Deşi notificarea a fost depusă în termen legal şi a fost însoţită de înscrisuri care demonstrează calitatea Regelui Carol al II-lea de proprietar al imobilului cunoscută ca Ferma Regală Băneasa, precum şi calitatea subsemnatului de persoană îndreptăţită la restituire, aceasta nu a fost soluţionată nici până în prezent de către pârâţi”, a arătat Prinţul Paul în acţiunea prin care solicită restituirea proprietăţii de la ROMATSA şi Ministerul Transporturilor. De asemenea, el a solicitat Tribunalului Bucureşti obligarea Institutului de CercetareDezvoltare pentru Protecţia Plantelor (ICDPP) Bucureşti la emiterea dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 25.642,96 metri pătraţi din suprafaţa de 204.460,379 metri pătraţi, informează Mediafax.
Potrivit plângerilor adresate instanţei, Prinţul Paul a cerut în 2002, în baza Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, restituirea în natură a Fermei Regale Băneasa sau a echivalentului evaluat provizoriu la 2,1 milioane de dolari. Municipiul Bucureşti, prin primar, şi-a declinat competenţa către mai multe instituţii al