Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brădişteanu: Bărbatul care a primit o inimă de copil se simte bine la o zi de la transplant

Publicat in Gandul, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Bărbatul care a primit inima prelevată de la copilul de 14 ani se simte bine, la o zi de la intervenţie, s-a ridicat la marginea patului, fiind monitorizat continuu, a declarat, sâmbătă, medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

"Starea pacientului este bună după operaţie, care a durat şase ore. A fost o operaţie dificilă, mai ales pentru că primitorul este mult mai solid decât băiatul de la care a fost prelevat cordul", a spus medicul Şerban Bărdişteanu.

Bărbatul a fost supus, sâmbătă dimineaţă, unui nou set de analize, iar pentru că starea lui este bună, a reuşit să se ridice la marginea patului, a precizat Brădişteanu.

Pacientul, în vârstă de 45 de ani, avea o suferinţă cardiacă de mai bine de zece ani. Acesta suferise un infarct şi de cinci ani era pe lista de aşteptare pentru transplant. Cea mai mare problemă în această intervenţie a fost statura diferită a copilului şi adultului, a mai spus Brădişteanu.

"Am reuşit să aşezăm inima sănătoasă a copilului într-un corp de aproape 100 de kilograme. Operaţia a decurs normal, pacientul este în echilibru perfect. Sigur că am făcut ajustări de vase. Pacientul va fi urmărit toată viaţa. Pe lotul nostru de transplantaţi, toţi sunt bine verificaţi, ceea ce le-a şi permis supravieţuirea până la 14 ani", a declarat medicul Şerban Brădişteanu.

Dacă nu vor apărea probleme, bărbatul ar putea merge acasă în aproximativ două săptămâni.

Ficatul şi rinichii prelevaţi de la băiatul de 14 ani au fost transplantaţi cu succes la Institutul Fundeni.

Familia unui băiat de 14 ani, aflat în moarte cerebrală, şi-a dat acordul să fie prelevate de la acesta cordul, ficatul, rinichii şi corneea, a declara vineri, pentru MEDIAFAX, coordonatorul echipei naţionale de transplant, Victor Zota.

Acesta a precizat că transplantul de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul mesaj al lui Marcel Ciolacu după ce și-a dat demisia de la șefia PSD: „Azi am făcut un pas dificil, dar necesar”

Libertatea acum 29 minute
Marcel Ciolacu a postat primul mesaj, după ce și-a anunțat demisia de la șefia PSD. Fostul lider social - democrat susține că a făcut un pas dificil, dar necesar și le mulțumește tuturor colegilor de partid.

MApN Exercițiu de mobilizare în județele Olt, Giurgiu și Teleorman

Ziua Constanta acum o ora
Statul Major al Apărării organizează, în perioada 26-31 mai 2025, în județele Olt, Giurgiu și Teleorman, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX OT-GR-TR-25. Potrivit unui comunicat al MApN, exercițiile de acest tip

Președinta PE Roberta Metsola primește joi premiul Timișoara pentru Valori Europene

Mediafax acum 25 minute
Potrivit unui comunicat al Primăriei Timișoara, ceremonia de decernare a premiului începe la ora 15.00. Tot joi, în preambulul ceremoniei de decernare a premiului, președinta Parlamentului European și primarul Timișoarei Dominic Fritz vor avea un di

Cine este românul acuzat în cazul incendierii mai multor proprietăți ale premierului britanic Keir Starmer

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția britanică a anunțat marți că un cetățean român a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei privind incendierea mai multor proprietăți care au legătură cu premierul britanic Keir Starmer, el fiind al doilea inculpat în acest dosar, transmite Re

După ce și-a acceptat înfrângerea, George Simion vrea să conteste la CCR rezultatele alegerilor prezidențiale 2025 / „Eu sunt luptător, nu muiere”

HotNews acum 2 ore
AUR a decis să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, câștigate de Nicușor Dan, au confirmat surse din partid pentru HotNews. De altfel, George Simion le-a transmis susținătorilor săi, luni seară: „Nu vor accepta, dar eu sunt luptă

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto!

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto, în cadrul investigațiilor declanșate din oficiu pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor și/sau pe piața distribuției de piese de schim

„EXCLUSIV RAPID” cu Alexandru Albu și Cristi Săpunaru începe la ora 17:00, în direct pe YouTube – ProSport!

Cancan acum o ora
Astăzi vorbim despre Săpunaru și retragerea unei legende rapidiste, dar discutăm și despre ceea ce s-a întâmplat pe teren la Rapid – CFR Cluj 1-4. Îl ascultam pe căpitanul Rapidului, dar aflăm și ceea ce a spus Mario Camora despre Cristi Săpunaru în

UE adoptă oficial al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Mediafax acum 35 minute
UE a aprobat oficial cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina. Acesta include măsuri împotriva a aproape 200 de nave ale „flotei fantomă,” a anunțat marți Înalta Diplomată a UE, Kaja Kallas. Navele vizate d

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, s-a retras din funcție. Cine este șeful interimar al misiunii diplomatice de la București

HotNews acum 5 ore
Noul însărcinat cu afaceri ad interim este adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, un diplomat de carieră care a mai lucrat în misiuni la Baku, Tbilisi, Vilnius, Budapesta și Moscova, potrivit Ambasadei SUA. Ambasada SUA la București a anunța

Raiffeisen Comunități continuă să susțină TOT CE NE UNEȘTE cu granturi în valoare totală de 1 milion de euro

HotNews acum o ora
Raiffeisen Bank România și Asociația pentru Relații Comunitare anunță proiectele câștigătoare ale granturilor în valoare totală de 1 milion de euro, acordate prin intermediul ediției de anul acesta a acceleratorului de ONG-uri în sustenabilitate Rai

Vremea

București
acum

20°
mar.

9°/22°
mie.

11°/23°
joi

14°/27°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

8°/19°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

19°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

19°
mar.

8°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/23°
vin.

11°/20°