Mesajul a fost trimis. Multumesc!

John Malkovich, simultan la Ateneu şi la cinema

Publicat in Libertatea, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

După ani la rând în care s-a desfăşurat cu casa închisă, ediţia 2013 a Festivalului George Enescu vine cu o premieră. Pentru cei care nu au avut încă ocazia să îşi achiziţioneze bilete pentru festival sau, pur şi simplu, îşi doresc o experienţă alternativă de vizionare a spectacolelor, Grand Cinema Digiplex va transmite în direct, începând cu 1 septembrie, cele mai importante concerte. Iar cel mai special dintre ele îl are ca protagonist pe marele actor John Malkovich.

Una dintre cele mai interesante producții ale acestei ediții este cu siguranță "The Infernal Comedy - O crimă melodramatică", povestea unui ucigaș în serie întors din morți pentru a-și prezenta viața, care va fi prezentată pe 9 septembrie, de la ora 17.00, pe scena Ateneului Român din Bucureşti. Personajul principal este nimeni altul decât marele actor John Malkovich, care asigură și lectura. Acesta va fi înconjurat de instrumente baroce și va fi acompaniat de trei soprane, muzica variind de la Mozart, Haydn, Vivaldi la Ludwig Van Beethoven.

Cea de-a XXI ediție a Festivalului George Enescu va aduce pe ecranele cinematografului concerte ale unora dintre cele mai renumite orchestre și ansambluri muzicale din lume: London Philharmonic Orchestra, Orchestre de Paris, Rundfunk - Sinfonieorchester Berlin, Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai, Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, Russian National Orchestra. Serile dedicate operei și baletului vor fi asigurate de compania de dans Vortice din Portugalia.

Având o tradiţie de peste 50 de ani, Festivalul George Enescu este cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România și un adevărat brand cultural de țară. De-a lungul timpului, pe scena Festivalului au urcat nume mari ale muzicii clasice din întreaga lume.

Biletele transmisiunilor în direct sunt disponibile spre cumpărare on-line și la casele de bilete ale cinemat

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 14 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 13 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°