Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robu îi caracterizează pe cei care nu înghit ACS Poli şi JazzTm ca fiind animaţi de ură şi invidie “fără limite la adresa mea şi a proiectelor mele”

Publicat in Press Alert, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Primarul Nicolae Robu nu are linişte nici la sfârşit de săptămână, aşa că astăzi a postat un nou mesaj pe Facebook în care se războieşte cu cei care au altă părere decât a sa despre JazzTM sau ACS Poli. Având ca pretext primul meci al nou promovatei cu Dinamo, liberalul le-a transmis contestarilor săi de la ASU Politehnica un mesaj extrem de direct “chiar credeți că încrâncenarea asta servește cuiva? Pe mine nu m-a auzit nimeni vorbind de rău echipa ASU Politehnica şi nici n-o să mă audă. Nu-i vorbesc de rău nici pe suporterii ei, ci dimpotrivă, am spus-o public, apreciez ştiinţa şi dedicarea lor de a face galerie-spectacol, aşa cum am apreciat-o şi când între noi era o relaţie foarte bună (în paranteză fie spus: stricată de ei,nicidecum de mine!). Echipa n-am cum să o vorbesc de rău, când ea este înfiinţată de mine împreună cu câţiva colegi (da, acesta este adevărul, nu suporterii actuali au înfiinţat echipa, cum unii pretind, ei au descoperit-o după mulţi ani, gata promovată în Liga 5, după evoluţii anterioare de care ei nici n-au ştiut, în Liga 6″.

Analizând situaţia celor două proiecte ale sale care sunt contestate, Nicolae Robu a conculuzionat “ce constat este că între situaţia din fotbal -ASU versus ACS- şi situaţia din jazz -Festivalul de la Gărâna versus Festivalul de la Timişoara- există o similitudine perfectă. Eu mă bucur că există un festival gen Gărâna, unde îşi găsesc satisfacţie semeni cărora le place puţină boemă, tot la fel cum mă bucur că unii semeni sunt fericiţi cu boema prin judeţ asociată fotbalului. Tocmai de aceea, îmi este greu de înţeles de ce nucleele dure ale celor două boeme -doar nucleele, cu intersecţie deloc vidă, nicidecum toţi membrii lor, după cum am avut ocazia să constat!- sunt animate de ură, de invidie, de răutăţi fără limite la adresa mea şi a proiectelor mele, proiecte neopuse şi nici măcar concurente proiectel

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 5 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 5 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°