Ardealul apare descris într-un articol publicat la Galaţi, cu trei ani înainte de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Autorul foloseşte o suită de motive pentru care era imperios necesară Unirea Transilvaniei cu România.
Descrierea apare în numărul 4 al publicaţiei intitulate sugestiv „Vrem Ardealul“ din 15 decembrie 1915. Autorul pleacă de la premisa că „Ardealul sufere!“ şi-l prezintă ca pe „o parte integrantă a organismului de viaţă a neamului nostru“.
Se face trimitere la descălecătorii Dragoş şi Bogdan, care au plecat din Ardeal. Ca personalităţi care au trăit pe aceste meleaguri sunt amintiţi. Mihai Viteazul,care „a murit aici nerăzbunat“; Horea, dar şi corifeii Şcolii Ardelene. Pentru a-şi întări spusele foloseşte de şase ori formularea „Vrem Ardealul“
Reproducem mai jos textul integral despre Ardeal, scris în urmă cu 98 de ani:
„Vrem Ardealul, pentru că Ardealul sufere! Îl vrem pentru că este o nevoie a noastră - o parte din trupul nostru, din inima noastră, din fiinţa noastră. Îl vrem pentru că suferind el, suferim noi, perind el (...) perim noi.
Vrem Ardealul, pentru că ne este necesar vieţii noastre viitoare ca neam, pentru că este parte integrantă a organismului de viaţă a neamului nostru. Şi dacă o parte a organismului suferă în mod firesc, inevitabil, va suferi organismul întreg.
Vrem Ardealul, pentru trecutul său, pentru faptele sale - pentru fiinţa sa integrantă (...).
Acolo sunt minele, avuţia noastră, acolo s-a făurit neamul, acolo e zămislirea şi leagănul său, de acolo au venit descălecătorii: Dragoş în Moldova, Negru Vodă în Muntenia. Într-acolo au tins visurile noastre. Acolo a murit nerăzbunat Mihai eroul, sub mâna unui ucigaş, şi tot de acolo a doua descălicare de cărturari, care au renăscut, au rechemat la viaţă amorţitele noastre puteri... Lazăr, Şincai, Maior...
Vre
