Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava a semnat un acord de colaborare cu Universitatea Felix Houphouet Boigny, cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din Coasta de Fildeş.
Anunţul a fost făcut de deputatul PDL de Suceava, universitara Sanda-Maria Ardeleanu, care a fost prezentă la semnarea acordului de colaborare dintre cele două universităţi.
La invitaţia decanului Facultăţii de Limbi, literaturi și civilizații a Universității Felix Houphouet Boigny, profesorul Kouadid N'Guessoan”, Sanda-Maria Ardeleanu a susţinut ieri o conferinţă în cadrul acestei instituţii de învăţământ superior, în cadrul căreia a făcut și o prezentare a Bucovinei, precum și a Universității “Ștefan cel Mare ” din Suceava.
Ardeleanu a subliniat că vizita pe care a efectuat-o la această universitate din Coasta de Fildeș a fost organizată cu sprijinul direct a doi foşti bursieri „Eugène Ionesco” ai universității sucevene, doctoranzi în domeniul lingvisticii, Jean Claude Dodo și Jacques N’Goran.
Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava a semnat un acord de colaborare cu Universitatea Felix Houphouet Boigny, cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din Coasta de Fildeş.
Anunţul a fost făcut de deputatul PDL de Suceava, universitara Sanda-Maria Ardeleanu, care a fost prezentă la semnarea acordului de colaborare dintre cele două universităţi.
La invitaţia decanului Facultăţii de Limbi, literaturi și civilizații a Universității Felix Houphouet Boigny, profesorul Kouadid N'Guessoan”, Sanda-Maria Ardeleanu a susţinut ieri o conferinţă în cadrul acestei instituţii de învăţământ superior, în cadrul căreia a făcut și o prezentare a Bucovinei, precum și a Universității “Ștefan cel Mare ” din Suceava.
Ardeleanu a subliniat că vizita pe care a efectuat-o la această universitate din Coasta de Fildeș a fost organizată cu sprijinul direct a doi fo