Unitatea de pompieri în care şi-a desfăşurat activitatea sublocotenentul post-mortem Gabriel Boitan îi va purta numele, în semn de recunoaştere a sacrificiului acestuia, a declarat, sâmbătă, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Constantin Cătălin Chiper.
Sublocotenentul post-mortem Gabriel Boitan a fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, la Feteşti de către familie, colegi, reprezentaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai unor instituţii publice centrale şi locale, precum şi de alte persoane.
La ceremonialul militar de înmormântare a pompierului salvator Gabriel Boitan a fost prezent şi secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper, care a depus o coroană de flori din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne.
"Unitatea de pompieri în care şi-a desfăşurat activitatea sublocotenentul post-mortem Gabriel Boitan îi va purta numele, în semn de semn de recunoaştere a sacrificiului acestuia", a spus secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper.
Pompierul salvator Gabriel Boitan lucra la Garda de Intervenţie Feteşti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Barbu Catargiu" al judeţului Ialomiţa.
În cadrul ceremonialului, secretarul de stat a înmânat familiei îndoliate drapelul României de pe catafalc şi a reafirmat sprijinul conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru familia îndurerată.
Pompierul salvator Gabriel Boitan, care a murit în timpul unei operaţiuni de salvare la Feteşti, a fost avansat în gradul de sublocotenent post-mortem şi decorat, vineri, de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, cu medalia Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situaţii deUrgenţă.
Secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper, coordonator al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat, vineri, un apel umanitar, personalul MAI putând contribui, în semn de solidaritate,