Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Mihaela Borcea are grădină de legume şi livadă acasă

Publicat in Click, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Mihaela Borcea nu mai merge la piaţă! Adepta unui stil de viaţă sănătos, fosta soţie a acţionarului de la Dinamo, Cristi Borcea, şi-a făcut propria grădină de legume acasă, chiar în curtea casei sale. Femeie de afaceri de succes, Mihaela Borcea mănâncă sănătos şi nici nu mai scoate bani din buzunar pe verdeţuri cu gust de plastic.

Problemele de sănătate pe care le-a avut au făcut-o pe Mihaela Borcea să fie foarte atentă cu alimentaţia. Totul trebuie să fie cât mai natural şi chiar bio, în limita în care se poate acest lucru.

Castraveţi

Aşa s-a gândit afacerista să profite de suprafaţa uriaşă de 2000 de metri pătraţi pe care o are curtea casei sale şi să-şi amenajeze o grădină de legume, dar să planteze şi câţiva pomi fructiferi.

Dovlecei

Brocolli

"Sunt foarte ferictă că am tot ce îmi trebuie la îndemână. Acum când mi-e poftă de ceva sau copiii vor să mănânce fructe, nu mai stau cu teamă.

Înainte să am propria grădină, mă gândeam că în loc ca cei mici să-şi ia necesarul de vitamine şi minerale din fructele şi legumele pe care le consumă, se pot îmbolnăvi din cauza chimicalelor cu care sunt stropite acestea.

Am în grădină cireşe, vişine, zmeură, căpşuni, pepeni, caise şi nectarine. La capitolul legume, am cultivat, pe o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi, dovlecei, ceapă, roşii, castraveţi, vinete, brocolli şi multe alte verdeţuri", ne-a mărturisit, mândră de noua ei pasiune, femeia de afaceri.

Nectarine

Pepeni

Faptul că legumele şi fructele îi cresc sub ochi şi nu se intervine artificial, pentru ca acestea să crească şi să se coacă, îi dă un mare confort psihic MIhaelei Borcea. Ea a afirmat că se simte mult mai bine, lucru confirmat şi de analizele de sânge pe care şi le-a făcut după ce a fost intoxicată cu mercur.

Mihael

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a urcat în mai la 5,5%

HotNews acum o ora
Rata inflației, măsurată prin intermediul Indicelui Prețurilor de Consum (IPC) și transmisă joi de Institutul Național de Statistică, a fost de 5,5%, creșterea fiind generată de scumpirile la fructe (creștere de 18%), legume, citrice și de costurile

Percheziţii DNA la şeful Jandarmeriei Brăila. E acuzat că face afaceri fast-food și plasează forţă de muncă din țări asiatice

HotNews acum o ora
Procurorii DNA fac joi percheziţii într-un dosar în care e vizat şeful Jandarmeriei Brăila, Nicolae Iulian Albăceanu, acuzat că avea mai multe afaceri incompatibile cu funcţia, pe care le conducea prin interpuși, au declarat surse judiciare pentru A

Medici, despre Ion Iliescu: Starea generală se menține staționară

Mediafax acum 48 minute
Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au anunțat miercuri dimineața că Ion Iliescu se află, în continuare, internat în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale complexe din partea unei ech

Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază a muntelui Nanga Parbat

Timpolis acum 29 minute
Tabăra de baza de pe faţa Diamir a muntelui Nanga Parbat. Foto: Arhivă personală Horia Colibăşanu Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază a muntelui Nanga Parbat, situată la 4.200 de metri altitudine pe fața Diamir. Nanga Pa

Noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte al României, Ion Iliescu, internat la terapie intensivă

Ziua Constanta acum 54 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se află internat la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. Astăzi, 12 iunie 2025, spitalul prezentat cum se simte fostul președinte al Românie

Atacuri ruseşti cu dronă în Ucraina, în apropierea frontierei cu România / MApN: Două aeronave F-16 au executat misiuni de supraveghere şi protecţie a spaţiului aerian

G4Media acum o ora
MApN anunţă joi, după atacurile ruseşti cu dronă în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, că două aeronave F-16 au executat misiuni de supraveghere şi protecţie a spaţiului aerian, precizând cp nu au existat pătrunderi neautorizate

Atenție, șoferi! Astăzi se oprește traficul rutier pe Podul Giurgiu - Ruse. Iată care sunt rutele alternative

Ziua Constanta acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier pe Podul Giurgiu – Ruse va fi oprit temporar pentru toate categoriile de autovehicule, în perioada 12 iunie 2025, ora 20:00 – 13 iunie 2025, ora 04:00, pen

NBC News: Israelul ia în considerare o lovitură militară împotriva Iranului

Mediafax acum 26 minute
Israelul a devenit mai serios cu privire la o lovitură unilaterală asupra Iranului pe măsură ce negocierile dintre Washington și Teheran au înregistrat progrese pentru un acord diplomatic privind reducerea programului nuclear al Iranului. În eventua

„Cartel Alfa”, protest la Cotroceni, joi / Printre revendicări, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari

G4Media acum 2 ore
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” organizează un protest la Controceni, joi, începând cu ora 11:00, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii. Sindicaliştii cer, printre altele,

Ce este „cardul de aur”, viza de 5 milioane de dolari care tocmai a fost prezentată de Trump

Mediafax acum 3 ore
Președintele Donald Trump a dezvăluit miercuri, site-ul web pentru „cardul de aur”, o viză permanentă pentru Statele Unite similară cu cartea verde, care se vinde cu 5 milioane de dolari. Liderul american a spus că există deja o listă de așteptare,

Vremea

București
acum

21°
joi

17°/27°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
Iasi
acum

18°
joi

14°/27°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

13°/23°
Constanta
acum

22°
joi

17°/23°
vin.

17°/22°
sâm.

14°/22°
dum.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

10°/25°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°