Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. TRAGEDIE! Un TREN A DERAIAT: cel puțin 6 pasageri AU MURIT!

Publicat in Ziarul Ring, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

UPDATE 09.52: Şase oameni au murit şi 30 au fost răniţi, dintre care 8 în stare gravă, după deraierea unui tren într-o gară în apropiere de Paris, conform unui bilanţ provizoriu dat vineri noapte de premierul francez Jean-Marc Ayrault, care s-a deplasat la locul catastrofei.

"Astăzi este imposibil de dat o informaţie" cu privire la cauzele acestui accident, a declarat acesta pentru presă, amintind că trei anchete sunt în curs şi că autorităţile vor informa populaţia cu "cea mai mare transparenţă".

Conform unui responsabil al echipelor de salvare niciun copil nu se afla printre persoanele decedate în cursul serii, Căutările pentru eventuale alte victime continuau în cursul nopţii.

Accidentul s-a produs în jurul orei 15:15 GMT (18:15, ora României) în gara Bretigny-sur-Orge, la sud de Paris. Trenul, care transporta în jur de 370 de persoane între Paris şi Limoges (centru) s-a rupt în două dintr-un motiv încă necunoscut intrând cu mare viteză în gară, în plină oră de vârf la sfârşitul după-amiezii, conform unei surse din cadrul poliţiei.

Conform ministrului Transporturilor, Frederic Cuvillier, aflat de asemenea la faţa locului, trenul circula cu "o viteză normală". "Rula cu 137 de kilometri pe oră, într-o zonă cu viteza limită de 150 de kilometri pe oră", a precizat acesta.

Trei anchete judiciare şi tehnice au fost deschise pentru a afla de ce cele şase vagoane ale trenului au deraiat, a precizat preşedintele Republicii Francois Hollande care s-a deplasat la faţa locului dramei în cursul serii.

Cel puţin şapte oameni au murit iar alte zeci de persoane au fost rănite într-un accident feroviar produs vineri în apropiere de Paris, conform unui bilanţ provizoriu anunţat de ministrul de Interne, Manuel Valls.

"Bilanţul este în evoluţie continuă", a avertizat ministrul. Tren

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 56 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 31 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 41 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 25 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 51 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°