Caz demn de scenariul unui film cu final trist de la Hollywood: o adolescentă care a supravieţuit tragicului accident de avion de la San Francisco a murit, însă, călcată de maşina pompierilor sosiţi la faţa locului pentru a da primele ajutoare victimelor. În total, trei persoane au murit după prăbuşirea la aterizare a unui Boeing 777 al companiei Asiana Airlines şi 181 au fost rănite.
Una dintre cele două adolescente “a fost călcată cel puţin o dată de un camion de pompieri” în timpul operaţiunilor de salvare, a declarat pentru AFP Albie Esparza, purtător de cuvânt al poliţiei din San Francisco (SFPD). Pompierii din San Francisco, care au intervenit pe pistă pentru a stinge incendiu survenit în avion după prăbuşire, au informat poliţia despre “posibilitatea” ca unul dintre camioanele lor să fi călcat o victimă. O anchetă a fost imediat deschisă de SFPD. “Camioanele stingeau flăcările cu o spumă anti-incendii”, a precizat Esparza. "Aparent, aceştia au acoperit solul cu această spumă albă şi cred că victima era pe pământ, acoperită (de spumă) şi nimeni nu a văzut-o”.
“În timp ce camionul se deplasa, corpul victimei a fost descoperit întins pe urmele” lăsate de vehicul, a adăugat el. “Aşteptăm acum ca institutul medico-legal al comitetului San Mateo să determine cauza morţii, pentru a şti dacă adolescenta era deja moartă sau nu când a fost călcată de pompieri”. Autopsia tinerei este în curs. Institutul medico-legal, contactat de AFP, nu a răspuns pentru a preciza data la care rezultatele vor fi cunoscute.
Primele rezultate ale anchetei asupra cauzelor prăbuşirii, realizată de agenţia americană de securitate a transporturilor (NTSB) arată că avionul avea viteză prea mică şi zbura prea jos la apropierea sa de pista de aterizare. Coada aparatului s-a detaşat după ce a lovit un dig ce separa pista de apă. Avionul s-a prăbuşit apoi, luând foc, scrie Media