Stele precum Soarele pot deveni extrem de fotogenic la sfasitul vieti, un exemplu bun fiind NGC 2392, situata la o distanta de circa 4200 ani-lumina de Pamant, potrivit Agentiei Spatiale Americane. NGC 2392, numita si "Nebuloasa Eschimos", este ceea ce astronomii numesc o nebuloasa planetara. Denumirea este insa inselatoare, pentru ca de fapt nebuloasele planetare nu au nimic de-a face cu planetele. Termenul este doar o relicva istorica, astronomii din trecut observandu-le prin telescoape optice de putere mica le-au asemanat cu discurile planetare.

Nebuloasele planetare se formeaza atunci cand o stea isi foloseste tot hidrogenul din miezul sau - un eveniment prin care va trece si Soarele in aproximativ cinci miliarde de ani.

Cand isi epuizeaza hidrogenul, steaua incepe sa se raceasca si sa se extinda, marindu-si raza de cateva zeci chiar sute de ori prin comparatie cu dimensiunea originala.

In cele din urma, straturile de la suprafata stelei sunt impinse de un vant cu viteza de 50,000 kilometri pe ora, lasand in urma un miez fierbinte. Acest miez fierbinte are o temperatura de suprafata de aproximativ 50.000 de grade Celsius si impinge straturile exterioare printr-un un flux continuu de particule incarcate (electroni si protoni) - vant solar - care atinge viteza de 6 milioane kilometri pe ora.

Radiatiile de steaua fierbinte si interactiunea vanturilor solare rapide cu vanturile mai lente formeaza anvelopa circumstelara - un invelis complex de filamente - care se mareste continuu si se indeparteaza treptat de stea formand nebuloasa planetara.

In cele din urma, dupa formarea nebuloasei, steaua devine o "pitica alba". Potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu, piticele alb sunt stele ce au un diametru asemanator cu al Pamantului, dar o masa de 0,6 mase solare. Dupa consumarea heliului, piticele a