Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FĂRĂ RADIAŢII PE VIITOR. Ciocolata şi băuturile carbogazoase pot detecta cancerul

Publicat in Puterea, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Neobosiţii cercetători britanici au mai făcut încă o descoperire demnă de menţionat, care ar putea înlocui testele standard radiocative în depistarea cancerului: ciocolata, băuturile carbogazoase şi alte alimente bogate in zahar ar putea fi utilizate în curând ca detectori ai cancerului, întrucât tumorile maligne consumă mai multă glucoză decât ţesuturile sănătoase.

Oamenii de ştiinţă au inventat o metodă care depistează consumul de glucoză din ţesuturi, folosind imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN), pentru a depista tumorile din organism, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Adaptând un dispozitiv RMN pentru a monitoriza consumul de glucoză din organism, cercetătorii de la University College din Londra (UCL) au descoperit că tumorile strălucesc mult mai intens în timpul acestui test, după ce pacientul a consumat un preparat bogat în zahăr. Această tehnică reprezintă astfel o alternativă mai simplă şi mai sigură faţă de la tehnica standard radioactivă (de depistare a tumorilor, n.r.) şi ar putea fi disponibilă pe piaţă peste aproximativ 18 luni.

Din cauza radiaţiei, actuala metodă de scanare nu este recomandată în cazul femeilor însărcinate şi a copiilor şi este disponibilă doar într-un număr limitat de clinici medicale mari şi centre specializate.

În schimb, noua tehnică RMN de monitorizare a glucozei din ţesuturi reprezintă o metodă comună, care ar putea fi implementată în toate clinicile medicale, iar pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să călătorească pe distanţe mari în acest scop. Noua tehnică nu prezintă efecte secundare, va putea fi folosită în mod frecvent pentru ca medicii să afle dacă boala (cancerul) răspunde la tratamentul aplicat şi va contribui la personalizarea terapiei pentru fiecare pacient. Fiind mai ieftină şi mai sigură, noua metodă oferă totodată rate de supravieţuire mai ridicate pentru bolnavii de cancer. Studiul

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 6 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 2 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 10 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 2 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

15°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°