Îngrijorarea Statelor Unite nu e o simplă formulă diplomatică: Egiptul şi Turcia sunt cele două state-pilon ale politicii americane în Orientul Mijlociu (nu punem la socoteală Israelul, care intră într-o altă definiţie, nici Arabia Saudită).

Egiptul tocmai a fost teatrul unei lovituri de stat militare. A recunoscut-o până şi ministrul de Externe turc, Ahmet Davutoğlu. Nu pot s-o recunoască explicit Statele Unite, fie şi pentru că ar însemna să taie stipendiile acordate Armatei. Legea americană interzice ajutoarele către o ţară în care la putere se află lideri rezultaţi dintr-o lovitură de stat. Iar pentru 2013 - aşa cum a anunţat secretarul de stat John Kerry, la întâlnirea de la Cairo, din martie, cu ministrul Apărării, generalul Abdul Fatah Saeed Hussein Khalil al-Sisi - americanii au pregătit armatei egiptene 1,3 miliarde dolari.

Între timp, s-a întâmplat lovitura de stat. Preşedintele ales, Muhammad Mursi, a fost arestat. După două săptămâni de declaraţii circumspecte, americanii - susţinând demersul Germaniei - cer eliberarea lui Mursi. În felul acesta, una dintre dovezile cele mai bătătoare la ochi ale loviturii de stat s-ar putea pune între paranteze.

Egiptul e la limita colapsului economic, iar ajutorul american oferit Armatei poate fi un balon de oxigen. Atlminteri, reluarea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (al cărui împrumut înseamnă o lungă politică de austeritate) ar ţine oamenii în stradă.

Debarcarea preşedintelui Morsi este văzută la Washington ca o a treia etapă a procesului revolutionar. (Prima – debarcarea lui Mubarak, a doua – tranziţia spre alegeri libere). Să ne amintim însă că revoluţia egipteană a pornit la sfîrşitul lui ianuarie 2011 cu debarcarea lui Mubarak şi sub două lozinci: 1) ”Pâine, libertate şi justiţie socială”; 2) ”Poporul cere căderea regimului”. Dar balaurul numit ”nizam” (sensul cuv