Fostul portar al naţionalei de fotbal ascultă Metallica, afişează tatuaje impunătoare, face box şi circulă cu un Harley-Davidson, dar spune că e un timid. A jucat pentru tricolor timp de 17 ani, dar a rămas corigent la educaţie fizică în şcoală. Acum, „Arnold“ Stelea vrea o revoluţie în fotbalul românesc.
Bogdan Stelea (45 de ani) îşi pune ochelarii negri, de soare, îşi potriveşte casca pe cap şi dă să plece. „Du-te liniştit, Stelică, doar am avut eu grijă de ea!“, strigă un domn ieşit cu capul pe fereastra unui chioşc de ziare. Îşi întorc privirile şi doi poliţişti, care par să nu ştie la ce să se uite mai întâi: la faimosul portar Stelea sau la superba motocicletă Harley Davidson pe care acesta o conduce. Aceasta pare să fie, de câţiva ani, noua dambla a portarului. Ar mai fi boxul, baschetul, chiar şi fotbalul!, pentru că nu poate să stea fără să practice un sport. Şi despre aceste noi pasiuni ne-a vorbit Bogdan Stelea, dar mai ales despre anii grei, frumoşi, plânşi, glorioşi ai fotbalului prin care a trecut. Pentru că, da, fostul portar i-a trăit pe toţi.
„Weekend Adevărul“: Te-ai născut în Bucureşti, în ’67. Generaţia decreţeilor...
Bogdan Stelea: Da. Decreţel plin! Locuiam pe atunci la casă, în Băneasa, pe lângă pod. Am stat acolo până în clasa I. Ai mei, fiind profesori de biologie în comuna Nuci, lângă Snagov, făceau naveta. Din clasa I, ne-am mutat acolo. Până în clasa a VI-a. Apoi am venit iar în Bucureşti, exact în aceeaşi clasă de unde plecasem într-a-ntâia. Jucam la Dinamo şi nu puteam să merg la antrenamente de la Snagov.
Cum era viaţa unui copil din Băneasa în ’70?
Era frumoasă, liniştită. N-aveai mari probleme. Eu, de exemplu, eram foarte liber. Îmi plăcea foarte mult să plec, nu stăteam acasă deloc. Pe la 7 ani, plecam la şcoală dimineaţa şi ajungeam înapoi seara, la 22.00. Bunica mea, care stătea cu mine cât ai m