Doar patru dintre cele cinci persoane care au murit sâmbătă într-un accident rutier în Franţa sunt români, potrivit ultimelor informaţii furnizate AGERPRES de Ministerul Afacerilor Externe.
Conform informaţiilor transmise prin intermediul Ambasadei României la Paris şi primite de la Jandarmeria franceză, membri ai familiilor victimelor accidentului se aflau în coloană, împreună cu maşina accidentată, deplasându-se de la Bilbao, unde locuiau, spre România.
"Potrivit ultimelor informaţii primite de Ambasada României la Paris de la Jandarmeria franceză, doar 4 din cei 5 cetăţeni decedaţi în accident sunt români", a precizat MAE, la solicitarea AGERPRES.
Cei patru cetăţeni români au fost identificaţi, iar autorităţile române competente sunt în curs de a informa oficial familiile celor decedaţi, a menţionat sursa citată.
"În acest moment, reprezentanţii Ambasadei României la Paris se deplasează către locul accidentului, aflat la aproximativ 600 de km de Paris. Totodată, a fost activat şi consulul onorific al României la Bordeaux. Aceştia sunt în permanentă legătură cu autorităţile franceze şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor", a adăugat MAE.
France Presse a relatat anterior că cinci bărbaţi de naţionalitate română au murit sâmbătă dimineaţă într-un accident rutier în regiunea Gironde din sud-vestul Franţei, în care au fost implicate un autoturism şi un camion de mare tonaj.