Asalturile primului-ministru asupra Justiţiei sunt constante. Consecvenţa cu care recurge la ele, menţinută în ciuda criticilor pe care le atrage, nu pare întâmplătoare. Imixtiunile în treburile Justiţiei par mai degrabă parte a unui plan pe termen lung – o serie de dosare grele sunt blocate în diferite stadii ale anchetei, iar parte vor ajunge la Curtea Supremă. A cărei conducere se va schimba curând. Ceea ce e mai grav este că cel puţin o parte a CSM – instituţia care propune spre numire numele viitorului preşedinte al ÎCCJ –, pare să rezoneze cu derapajele constituţionale ale primului-ministru. Nu a sancţionat niciuna dintre imixtiunile în Justiţie ale premierului.

În ultimele luni, dl Victor Ponta a avut suficiente intervenţii, ilegale, în actul de justiţie. S-ar putea spune chiar că a fost consecvent. În ciuda faptului că intră în contradicţie cu prevederile Constituţiei. Şi în ciuda raportului CE de monitorizare pe justiţie şi anticorupţie în cadrul MCV, publicat în ianuarie. Document care arată că, din vara anului trecut, independenţa Justiţiei în România a devenit o temă de îngrijorare profundă la nivelul CE: “Una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a lipsei de respect pentru independenţa sistemului judiciar”. În plus, avertiza CE, în pofida recomandărilor din raportul din vara lui 2012, “atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat”. Nu au încetat nici după raportul MCV. Iată câteva: cinci, în decurs de două luni.

În 16 mai, la numirea în funcţie a noii conduceri a Parchetului Public, dl Ponta a ţinut să pună punctul pe „i” de la început: „Cred că rolul Parchetului este de a-i sancţiona pe cei vinovaţi, de a aplica legea şi de a nu ne întoarce niciodată în istorie. Nu vreau să mai văd, ca anul trecut, scene din anii ‘50, cu procurori din va