Doi tineri acuza că au fost bătuți crunt, azi, de către câţiva luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale (SAS), pe o plajă din Constanța, informează România TV. În replică, reprezentanții poliției se apără și susțin că mascații au fost atacați de tineri și nu au făcut nimic altceva decât să se apere.
Reprezentanţii IPJ Constanţa au declarat că luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale (SAS) alergau pe plaja Modern, în timpul unui antrenament planificat când au trecut pe lângă două autoturisme staţionate în care se aflau opt tineri, printre care şi o fată. La întoarcere, membrii SAS au fost abordați cu injurii de către tineri, pe motiv că fata care era cu ei le-ar fi făcut ochi dulci. În momentul în care tinerii au devenit violenți, atacandu-i cu o sabie și un baston telescopic, luptătorii SAS s-au apărat și au reușit să imobilizeze doi agresori.
"La data de 14 iulie ora 09,30, luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Constanţa, aflându-se la un antrenament planificat pe plajă, au fost abordaţi de mai mulţi indivizi aflaţi în stare vădită de ebrietate, care au devenit agresivi, reuşindu-se imobilizarea a doi dintre aceştia. În cauză a fost sesizată unitatea de Parchet competentă, fiind demarate cercetări, iar în funcţie de rezultatul acestora urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă", a informat IPJ Constanţa printr-un comunicat remis presei.
Un bărbat de 27 de ani a ajuns la spital, cu mai mulți dinți scoși, în timp ce un altul a suferit leziuni în zona capului.
foto: Neptun TV