Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Don Relone F., duhul mafiot şi apoteoza lipsei de ruşine

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 iulie 2013 ·

Dacă aş fi unul din susţinătorii USL n-aş şti unde să mă ascund de ruşine. Revoluţia bunului simt trâmbiţată de Crin Antonescu şi camarilă sa sau apoteoza nesimţirii practicată de aceiaşi? Duhul mafiot este de fapt prezent în tot ce întreprind , toate vorbesc despre scandalosul abuzul al puterii practicat de grupul infracţional organizat.

Ceea ce se petrece este o metastază a turpitudinii, ipocriziei, aroganţei, tupeului şi corupţiei fără margini. Aceşti indivizi dispreţuiesc justiţia şi scuipă pe statul de drept. Lecţia primită de don Relone F., cel care se credea etern, inexpugnabil, invulnerabil şi infailibil, este asemeni unui duș rece pentru mafie. Un avertisment-şoc pentru ceilalţi caizi…

Îmbuibaţi şi obraznici, aceşti parveniţi s-au strecurat în fel de fel de posturi, vizibile şi invizibile, bugetivori, demagogi, iresponsabili. Pentru a-şi polei imaginea, i-au recrutat şi recompensat pe cei pe care Cristian Pătrăşconiu i-a numit intelectualii-canalii. Care s-au vândut exultând de fericita stupiditate morală şi denigrandu-i pe cei care nu acceptă să servească interesele gangsterilor.

Dacă se va face vreodată un film despre “nașul” mafiei din Iaşi, cred că don Relone are destui bani să-i propună lui Andy Garcia să-i joace rolul. Tot aşa cum mareşalul Tito (sorry for the analogy!) l-a “recrutat” pe Richard Burton. Mă gândesc la un titlul gen: “The Godfather from Jassy” sau “The Jassy Connection”. Poate unii istorici originari din Iaşi, ştiuţi drept intelectualii de curte ai lui don Relone, ar putea să scrie scenariul, eventual cu sprijinul unui secretar de stat la Externe, el însuşi autor de filme documentare. Cititorii îmi vor ierta, sper, acest exerciţiu de imaginaţie…

Ce are de spus Crin Antonescu? Departe de a recunoaşte că omul lui este un personaj absolut nefrecventabil, un mafiot care a făcut de ruşine Guvernul ţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 47 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum 26 minute
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°