Adrian Ghenie a rupt iar piaţa, băgându-i în reverie pe colegii săi de meserie de acasă, dar şi pe cei ca el, plecaţi în locuri cu comerţ de artă mai suculent. La licitaţia de zi de Artă contemporană de la Sotheby's din 27 iunie, The King, un portret al lui Elvis Presley în manierea deja de recunos¬cut a lui Adrian Ghenie, a fost adjudecat cu 218.500 lire sterline. Nu este un portret laudativ, nici nu ar putea fi, în descompunerea lacus¬tră ce-l caracterizează pe artist, comparat de specialiştii casei cu Bacon, Francis Bacon. Dimpotrivă, chiar şi poza aleasă este una învelită de grotesc, cu un Elvis ca din concursurile de sosii, la vârsta senectuţii de care se pregătea, plinuţ, aproape împăiat, mai mult stilul cocalar epuizat decât scenă electrizantă. Este un cadru pătrăţos, de 70 cm, parcă special ca să nu îi dea nici o perspectivă înălţătoare sau hiperbolizantă. Lucrarea a fost realizată în 2009 şi în scurt timp a fost expusă la galeria Tim Van Laere din Antwerp sau Anvers, mai pe latineşte, de unde a luat-o cel ce a vândut-o la Sotheby's. Cu siguranţă a făcut o afacere foarte bună. Cu cât o fi cumpărat-o de vreme ce la Londra a ajuns cu o estimare de 70-90 de mii de lire sterline? Desigur şi logic, nu putem exclude posibilitatea de a o revinde cu mai puţin decât a luat-o, dar n-aş prea crede. Dacă ar fi cumpărat, în 2010, un Ghenie cu preţuri însemnate, chiar în euro, am fi ştiut cu toţii şi cu greu am fi uitat. Iar la acest nivel, esecurile se ascund, nu intră în panică.
Informaţia că pictura românului Ghenie a fost propusă cu 70-90 de mii şi vândută cu 218.500 lire sterline cere deja o comparaţie. O facem automat, cu precedenta vânzare, năs¬cătoare de uimire admirativă şi ea. Atunci, în februarie trecut, lucrarea de Ghenie propusă la Sotheby´s era estimată la 30-40 de mii de lire sterline şi s-a vândut cu 121.250. Era ceva mai mică, 49 pe 43, şi îl reprez