După cum remarcă specialişti din diferite ţări (vezi, de exemplu, Jerôme Monod, Philippe de Castelbajac, "L`aménagement du territoire", PUF, Paris, 2012), politicile de astăzi ajung aproape constant la tema amenajării teritoriului, înainte de orice organizarea administrativ-teritorială. O reorganizare este socotită acum indispensabilă pentru a realiza obiective majore.
Opiniile se mişcă între doi poli: un pol pleacă de la considerente de asigurare a eficienţei şi creşterii economice şi pledează pentru concentrarea unităţilor administrativ-teritoriale, iar alt pol pleacă de la considerente de asigurare a participării la decizii a cetăţenilor şi pledează pentru descentralizarea administrativă. Primul pol reprezintă o optică tehnocratică, al doilea pol reprezintă o optică democratică. Exponenţii fiecărui pol spun că asigură şi valoarea privilegiată de polul rival, participarea la decizii a cetăţenilor, respectiv eficienţa administrativă. Între poli se plasează poziţii ce pretind concilierea valorilor amintite. Cât priveşte aplicabilitatea celor două abordări, se spune, pe drept, că „ideea după care concentrarea este necesară dezvoltării pare de la început aplicabilă ţărilor emergente, mai curând decât lumii deja dezvoltate, dacă se iau în considerare începutul stabilizării marilor metropole occidentale, din Europa şi Statele Unite, exemplul unei ţări precum Germania, care s-a adaptat foarte bine la situaţia absenţei capitalei economice, progresul rapid al teletravaliului" (p. 123), Organizarea administrativ-teritorială a devenit, astfel, în mare măsură, rezultatul unei decizii, mai mult decât al istoriei.
În definitiv, care sunt criteriile unei organizări administrativ-teritoriale? Dacă aruncăm o privire în literatura problemei, atunci se pot consemna următoarele criterii: a) organizarea administrativ-teritorială trebuie să fie de aşa natură încât să per
