„A trecut întâi o boare pe deasupra viilor...”. Și s-a pornit, mai abitir decât în poezia inegalabilului Topârceanu, agitația la Chișinău. Ideea decuplării, fie și temporară, a R. Moldova de Transnistria a stârnit revolta unei bune părți a comentatorilor (e drept, și adeziunea altora). Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
S-a vorbit cu indignare despre „precedentul Kosovo”, Dughin, „teritorii contra UE”, Uniunea Eurasiatică, resurecția planului Belkovschi, unirea cu România și alte câte și mai câte. Punctul culminant al disputei a fost – atenție! - acreditarea existenței unui „plan anti-Vilnius”.
Faptul că s-a descoperit existența unui „plan anti-Vilnius”, menit să blocheze apropierea R. Moldova de spațiul european, nu este cel mai rău lucru. Problema este că s-a descoperit nițel cam târziu, căci un asemenea plan durează de mai bine de 20 de ani!
A început odată cu decuplarea de facto a Tiraspolului de Chișinău și războiul din Transnistria, a continuat cu semnarea Acordurilor de la Alma-Ata, cu guvernarea agrariană și resurecția proiectului identitar moldovenist, Memorandumul Primakov și eșecul ADR-ului, puseurile anti-București și, ulterior, anti-UE ale guvernării comuniste, fiind oprit, temporar, doar de ieșirea în stradă a tinerilor de la 7 aprilie 2009.
Temporar, căci cineva ar putea să includă în „planul anti-Vilnius” și destrămarea AIE2 și tot ce a urmat: timpul pierdut al Chișinăului, scăderea drastică de imagine a republicii la Bruxelles și dezamăgirea necamuflată a oficialilor europeni, abandonarea R. Moldova de către unii parteneri de finanțare, jubilația de tip rogozian din centrul Chișinăului.
Dar asta este acum istorie. Astăzi, este clar că mult mai predictibilul și credibilul Iurie Leancă are o misiune dificilă în a gestiona „planul pro-Vilnius”. Nu e simplu, mai ales că tentația ocultării realităților devine sportul preferat a
