Primăria şi R.A.E.D.P.P. au eliberat de două ori mai multe autorizaţii de ocupare a domeniului public faţă de anul trecut
Comercianţii de pepeni de peste tot, din ţară, au luat cu asalt, în acest an, municipiul Constanţa. Spaţiile pentru comercializarea acestor produse aproape că s-au epuizat, iar solicitările curg încontinuu. Aproape 150 de producători de pepeni au cerut acordul autorităţilor locale de a ocupa domeniul public pentru o perioadă temporară, cu scopul de a vinde lubeniţe din producţia proprie. Cele mai multe autorizaţii sunt date de către reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa și doar câteva de Direcția Piețe şi Târguri din cadrul Regiei Autonome de Exploatarea a Domeniului Public și Privat (R.A.E.D.P.P.), care eliberează astfel de acorduri privind ocuparea domeniului public pe perioadă temporară în piețe şi zonele din apropierea acestora. Primăria Constanţa este instituţia care eliberează acorduri în afara spaţiilor din pieţele constănţene.
Anul acesta s-a dovedit a fi unul foarte bun pentru producţia de pepeni, dacă ţinem cont de numărul producătorilor care doresc să obţină un spaţiu de vânzare. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, cei interesaţi să-şi vândă fructele pot obţine un acord pentru un astfel de spaţiu pe baza certificatului de producător şi, apoi, autorităţile stabilesc locaţiile pe zone unde aceştia vor fi amplasaţi.
Până acum, Primăria Constanța a emis 135 de certificate pentru producătorii de pepeni, iar suprafaţa variază între 5 şi maximum 10 metri pătraţi. Pentru fiecare metru pătrat ocupat, comercianţii plătesc între 3,5 şi 4,45 de lei, în funcţie de zonă. De asemenea, producătorii trebuie să încheie contracte şi cu S.C. Polaris, care oferă serviciile de salubrizare, fiind firma care le ridică gunoiul menajer, inclusiv pepenii care se strică. „Pepenarii“ au, de asemenea, obligaţia să folosească