ADMITERE FACULTATE 2013. Tinerii bine informaţi, cu note peste medie, au toate şansele să fie scutiţi de costul ieşirilor de weekend, al cărţilor pentru facultate, al chiriei sau chiar al unui an de şcolarizare în străinătate.
Viaţa de student presupune o sumedenie de cheltuieli, greu de „amortizat” chiar şi pentru părinţi. Tinerii care vor să scape de povara grijilor materiale şi să se bucure la maximum de experienţa studenţească au de ales între mai multe tipuri de bursă. Aflaţi tot ce trebuie să ştiţi despre admiterea la facultate, urmărind secţiunea specială EVZADMITERE FACULTATE 2013.
Criteriul-cheie: notele bune
Cele mai des accesate sunt bursele acordate anual de universităţi, prin intermediul ministerului Educaţiei. Astfel, bursele de merit au o valoare medie de 400 de lei pe lună şi sunt acordate celor mai silitori studenţi, cu o medie anuală anterioară de minimum 9,50.
Ceva mai consistente sunt bursele de performanţă, însă numai studenţii implicaţi în proiecte de cercetare ştiinţifică se pot califica pentru acestă sumă. La Universitatea Bucureşti, spre exemplu, valoarea acestor burse este de 500 de lei lunar. Studenţii care nu au valenţe de cercetători se pot bucura şi ei de o bursă de studiu, de circa 350 de lei, acordată prin concurs tinerilor cu cele mai mari note de la respectiva specializare.
Cea mai mică valoare, 300 de lei, o au bursele sociale, destinate studenţilor care provin din familii sărace sau celor diagnosticaţi cu boli cronice grave, precum TBC, epilepsie, cardiopatii congenitale, virusul HIV etc.
Tinerii care aspiră să înveţe peste hotare „vânează” o categorie specială de burse, care însă necesită şi mai mult efort. Bursele prin acord bilateral, spre exemplu, sunt o adevărată mană cerească pentru studenţi.
Pentru a accesa o astfel de bursă, aplicanţii depun un dosar de candidatură la Centrul Naţion